Judecătorii CCR au decis că amendamentul care prevede ca Dominic Friz să își piardă mandatul după ce a fost declarat incompatibil de ANI și ÎCCJ este constituțional. Cu alte cuvinte, Fritz nu va mai fi primarul Timișoarei.
Preşedintele Nicuşor Dan a atacat la Curtea Constituţională Legea privind integritatea, vizat fiind articolul care obligă soţii sau partenerii demnitarilor să depună declaraţii de avere. „Legea nu stabileşte niciun criteriu obiectiv – durată, convieţuire, interdependenţă economică, asumare publică – pentru identificarea momentului de la care o relaţie afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligaţiei”, argumentează preşedintele, referindu-se la formularea „soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi”. Aceasta în condiţiile în care partenera sa Mirabela Grădinaru şi-a făcut publice declaraţiile de avere şi de interese înainte ca legea să fie adoptată de Parlament. Un alt articol contestat de preşedinte este cel care l-a vizat pe liderul USR, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, care are o decizie definitivă de incompatibilitate.
