Deputat USR: 10 copii ar fi murit de fapt în spitalul din Iași

Deputat USR: 10 copii ar fi murit de fapt în spitalul din Iași

 „Voi depune plângere penală împotriva spitalului pentru grave fapte de abuz în serviciu. Se bazează pe un raport al Curții de Conturi din 2024. Vorbim despre achiziții de echipamente, de materiale sanitare, care au fost chiar reclamate de medici din spital”, spune deputatul USR Emanuel Ungureanu. 

În plus, deputatul susține că, în vară, în aceeași secție ATI, ar fi fost și cazuri de klebsiela – o altă bacterie periculoasă care ar fi dus la moartea unor copii.

Ungureanu a susținut miercuri într-o conferință de presă că la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași au murit de fapt 10 copii, nu șapte.

„În fiecare zi aflăm lucruri oribile care s-au întâmplat acolo. Sunt zece copii care au murit din cauza bacteriilor nosocomiale. A mai fost un focar în luna iunie”, a acuzat deputatul USR.

„Aduceți-vă aminte ca atunci era director medical aceeași doamnă care a ajuns apoi manager. Mor niște copii în condiții suspecte pe secția ATI și directorul medical e promovat și ajunge manager. După ce mai mor 7 copii, aceeași doamnă nu este eliminată din structura de conducere, ci este repusă în funcția de director medical”.

Potrivit lui Ungureanu, situația este deosebit de gravă și din punct de vedere administrativ:

„Când spitalul se plângea ca nu are bani de materiale sanitare, conducerea a cumpărat 80 de telefoane de lux care au fost folosite de angajați. Sunt saloane care nu au chiuvetă, s-au încălcat normativele când s-au băgat milioanele de euro, nu au respectat normele. Degeaba faci spital de zeci de milioane de euro, dacă acolo nu se respectă normele. Din toate aceste motive și altele, mâine dimineață voi face o plângere la Parchetul General. Trebuie să se stabilească cauza morții acestor copii, vorbim de abuz în serviciu.

De ce nu avem instituții ale statului care să ne fi spus deja care sunt vinovații? E o întrebare la care trebuie să răspundă și Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Iași”, a declarat presei Ungureanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
7.2 ° C
7.3 °
7 °
82 %
13.9kmh
100 %
vin
11 °
S
12 °
D
16 °
lun
11 °
mar
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii