Procurorii DIICOT au instituit sechestru pe imobilul din comuna Mogoșoaia aflat în proprietatea lui Călin Georgescu: Măsura a fost dispusă în cadrul anchetei în care acesta este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Măsura asigurătorie a fost luată pentru a garanta acoperirea eventualelor despăgubiri și a cheltuielilor judiciare, conform prevederilor legale.
Decizia vine la scurt timp după perchezițiile de amploare desfășurate de autorități la locuința fostului candidat la alegerile prezidențiale. Descinderile au durat circa nouă ore și au fost urmate de alte câteva ore de audieri care s-au soldat inițial cu reținerea lui Georgescu. Ulterior instanța a dispus plasarea lui sub control judiciar și nu reținerea în arest preventiv 30 de zile, cum ceruseră procurorii.
Investigația este derulată în continuare de procurorii DIICOT împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR.
