Doi tineri au murit după ce s-au ciocnit cu motocicletele, într-o zonă din Brașov

Doi tineri au murit după ce s-au ciocnit cu motocicletele, într-o zonă din Brașov

Doi tineri de 19 ani, din localitatea Holbav, au murit într-un accident cu motocicletele. Ei au plecat cu motocicletele pe un câmp din zonă, iar în timpul conducerii, s-au ciocnit frontal, potrivit datelor IPJ Brașov.

Polițiștii au fost alertați prin 112 în jurul orei 01.40, de către o persoană care i-a găsit pe tineri în stare de inconștiență. „Imediat după sesizare, echipaje de intervenţie s-au deplasat în zona indicată şi au constatat că, pe o cale de acces neamenajată circulaţiei rutiere, se află două motociclete de tip enduro răsturnate, iar lângă acestea erau doi tineri care prezentau leziuni corporale, pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare”, potrivit IPJ Brașov, citat de Libertatea.

Din cercetările polițiștilor, a reieșit că tinerii nu purtau echipamente de protecţie, nu aveau pe cap cască, iar motocicletele lor nu aveau sistem de iluminare. De asemenea, niciunul dintre ei nu avea permis de conducere.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, ancheta efectuându-se sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, a precizat IPJ Braşov.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.4 ° C
19.1 °
17.1 °
33 %
3.6kmh
0 %
lun
18 °
mar
16 °
mie
16 °
joi
19 °
vin
17 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii