Doliu în Familia Regală: Arhiducesa Maria Magdalena s-a stins din viață

Familia Regală este în doliu. Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiică a Principesei Ileana României, a murit. Anunțul a fost făcut de Familia Regală a României, pe reţelele de socializare.

„Familia Regală a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Alteței Sale Imperiale și Regale Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei.

Fiică a Principesei Ileana a României și a Arhiducelui Anton al Austriei, Maria Magdalena s-a născut la 2 octombrie 1939, la Castelul Sonnberg din Austria. Alături de frații ei Ștefan și Dominic, și de surorile ei Maria Ileana, Alexandra și Elisabeta, a copilărit în țară, la Bran și la București.

A trăit o parte din anii adolescenței în Statele Unite ale Americii și apoi s-a stabilit pentru totdeauna în Austria, la Salzburg, unde a închis ochii. A fost căsătorită cu Baronul Hanns von Holzhausen și împreună au avut trei copii, Baronul Johannes, Baronul Georg și Baroana Alexandra von Holzhausen.

Arhiducesa Maria Magdalena a fost foarte legată de România și a petrecut multe clipe alături de Familia Regală, la București și Sinaia, la Săvârșin și Balcic. În ultimii 13 ani, arhiducesa a călătorit împreună cu soțul ei, alături de Custodele Coroanei și de Principele Radu, în Trenul Regal și a vizitat multe orașe din țară, precum Cluj, Sibiu, Oradea, Arad, Alba Iulia, Brașov și Făgăraș.

În anul 2008, Arhiducesa Maria Magdalena și Baronul Hanns von Holzhausen au venit împreună cu un număr de personalități austriece la București și au fost oaspeții Custodelui Coroanei și ai Principelui Radu la Palatul Elisabeta. Din acel moment, cele două familii au fost nedespărțite. În anul 2012, Maria Magdalena a venit împreună cu sora ei mai mică, Arhiducesa Elisabeta, la București, unde au fost din nou musafirii Custodelui Coroanei și ai Principelui Radu.

Arhiducesa a luat parte la aducerea Inimii Reginei Maria la Castelul Pelișor, în anul 2015, a participat la ziua de 10 Mai la Castelul Peleș, în 2016, cu ocazia aniversării a 150 de ani ai Dinastiei Naționale. Arhiducesa și Baronul Hanns au participat la funeraliile Reginei Ana, în august 2016 și, deși starea sa de sănătate se deteriorase considerabil, arhiducesa a fost prezentă la funeraliile Regelui Mihai, în decembrie 2017.

De-a lungul ultimului deceniu, Custodele Coroanei și Principele Radu au avut adesea călătorii private cu arhiducesa și soțul ei, fie în România, fie în Austria și au stat alături la mai multe aniversări ale căsătoriei Majestății Sale cu Principele Radu la Alba Iulia, la Salzburg și la Istanbul.

Regele Mihai a decorat pe Arhiducesa Maria Magdalena cu Crucea Casei Regale a României, la 10 Mai 2016. Decesul Arhiducesei Maria Magdalena este o grea pierdere pentru Majestatea Sa și pentru întreaga Familie. Astăzi, Custodele Coroanei și Principele Radu au transmis condoleanțe Baronului Johannes von Holzhausen, fiul cel mare al arhiducesei, și întregii familii von Holzhausen.

Dumnezeul să o odihnească în pace!”, se arată în anunțul Familiei Regale a României postat pe Facebook.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
18.8 ° C
19.4 °
16.1 °
48 %
0.5kmh
0 %
Dum
19 °
lun
26 °
mar
16 °
mie
15 °
joi
16 °

Opinii