Dumitru Coarnă, deputat PSD: „Voi vota împotriva discriminării: persoane vaccinate versus persoane nevaccinate”

Dumitru Coarnă, deputat PSD: „Voi vota împotriva discriminării: persoane vaccinate versus persoane nevaccinate”

Proiectul de lege privind certificatul verde ce instituie vaccinarea obligatorie, căruia profesiunea medicală pare să-i decline competenţa, a ajuns în faţa Camerei Deputaților, după ce Senatul l-a respins.

“Însă, când este vorba de a legifera într-un asemenea domeniu, de a confisca drepturi și libertăți cetăţenești şi de a supune cetăţenii unor practici repetate prin care li se administrează vaccinuri experimentale, Camera Deputaților şi Guvernul trebuie să se edifice asupra utilităţii, eficacității şi indispensabilității unei asemenea măsuri, a unei practici de igienă publică declarată profilactică pentru o boală gravă şi ucigătoare pentru naţiune, iar apoi să existe certitudinea inocuităţii acestei practici”, a susținut deputatul PSD Dumitru Coarnă în declarația politică din 23 noiembrie.

Cât privește inocuitatea, o anchetă serioasă pe această temă ar trebui să-l facă pe investigator extrem de rezervat în condițiile în care vaccinurile contra SARS-COV2 nu previn infectările și răspândirea bolii, ba, în multe cazuri, aceste vaccinuri reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

“La debutul campaniei de vaccinare împotriva SARS-COV2, s-a spus că vaccinurile vor preveni infectările și răspândirea bolii. După nici un an de atunci realitatea a demonstrat că vaccinul nici nu previne infectarea și nici nu combate răspândirea infecției. Astăzi, partizanii vaccinării ne spun că aceasta reduce riscul dezvoltării unei forme severe de boală, însă, din păcate, statistica îi contrazice. Aceasta arată că, după începerea campaniei de vaccinare, au explodat în lume cazurile de îmbolnăvire cu SARS-COV2”, a subliniat deputatul PSD.

Astfel, după data de 1 ianuarie 2021 a fost înregistrat un număr de 170 milioane de îmbolnăviri  față de 84 milioane în tot anul 2020. Și numărul deceselor a crescut pe mapamond, după debutul campaniei de vaccinare, cu un procent îngrijorător de 65% (3,184 milioane în anul 2021, faţă de 1,938 milioane în anul 2020). În România au fost înregistrate 1,112 milioane de îmbolnăviri în 2021, faţă de 632 mii în anul 2020, iar la capitolul decese, acestea au crescut de aproximativ 2,5 ori: 37.497 anul acesta,  față de 15.767 anul trecut.

Deputatul consideră că datele statistice ar trebui să ne dea de gândit tuturor, cu atât mai mult cu cât, în numeroase ţări maximele istorice în ce privește îmbolnăvirile sau decesele zilnice s-au înregistrat în timpul campaniei de vaccinare. Cifrele arată clar că riscul de infectare şi de răspândire a virusului este la fel de ridicat, atât în cazul persoanelor vaccinate, cât și în rândul celor nevaccinate.

Diferitele variante de vaccin aflate pe piață la ora actuală nu și-au dovedit eficacitatea. Acestea generează condiții patologice, care epuizează resursele de apărare ale organismului împotriva virusului SARS-COV2 pentru un anumit timp, pe care OMS l-a fixat, în mod arbitrar, la şase luni sau maximum un an.

“Domnilor deputați, nu insist mai mult, căci bunul-simț, judecata sănătoasă, respectul pentru drepturile și libertățile cetăţenești, pentru datoria împlinită de o conştiinţă luminată, toate acestea vă vor ghida votul. Adevărata pace cere recunoaşterea drepturilor omului. Sunt pentru dreptul la opțiune, sunt pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, pentru respectarea drepturilor și libertăților dăruite de Dumnezeu. Eu, Dumitru Coarnă, deputat PSD Călărași, voi vota împotriva discriminării: persoane vaccinate versus persoane nevaccinate. Voi vota contra introducerii certificatului verde. Doamne ajută!”, a susținut Dumitru Coarnă în finalul declarației sale politice

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.8 ° C
12.2 °
9.1 °
73 %
3.1kmh
0 %
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °
mar
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii