Eveniment: Întrevederea conducerii MApN cu președintele Comitetului Militar al NATO

Eveniment: Întrevederea conducerii MApN cu președintele Comitetului Militar al NATO

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au avut miercuri, 12 aprilie, întrevedere cu președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer, la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Evenimentul a avut loc în contextul vizitei pe care înaltul oficial o desfășoară în România, în perioada 11-14 aprilie, la invitaţia şefului Apărării, generalul Petrescu.

Agenda de discuții a vizat subiecte importante și de actualitate de pe agenda NATO, o atenție deosebită fiind acordată recomandărilor și conceptelor militare care vizează consolidarea posturii colective de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre, având în vedere rolul important pe acest palier al Comitetului Militar în cadrul Organizației Nord-Atlantice.

Printre temele abordate s-au numărat și implicațiile de securitate ale războiului de agresiune pe care Rusia continuă să îl desfășoare în Ucraina, obiectivele României în perspectiva Summit-ului NATO de la Vilnius, din 11-12 iulie, precum și stadiul și perspectivele consolidării posturii Alianței în regiunea Mării Negre.

Ministrul apărării naționale a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică, aspect validat în noul Concept Strategic al NATO, și necesitatea adaptării pe termen lung a posturii colective în regiune, ținând cont de amenințările venite din partea Rusiei. Totodată, a prezentat eforturile României pentru îndeplinirea angajamentelor asumate pe dimensiunea de descurajare și apărare, solicitând continuarea sprijinului autorităților militare NATO pentru implementarea proiectelor subsumate acestei linii de efort.

Cei doi oficiali au subliniat importanța pregătirii unui pachet consistent de decizii care să fie adoptate la Summit-ul NATO de la Vilnius, care va reprezenta o nouă etapă în adaptarea pe mai departe a posturii colective, inclusiv pentru punerea în practică a noului construct de adaptare militară a NATO.

Șeful Apărării a enumerat câteva din măsurile luate de Armata României, după declanșarea invaziei rusești în Ucraina. „A fost redus  timpul de reacție și intervenție a forțelor. A fost accelerat procesul de consolidare a capacității de apărare. Prin coordonarea dislocării unor forțe aliate, am crescut capacitatea defensivă a scutului NATO în România și  în regiunea Mării Negre. Planurile de apărare au fost actualizate și armonizate cu cele aliate și s-au implementat măsuri de răspuns la criză. A fost mărită capacitatea de avertizare timpurie și s-a intensificat schimbul de date și informații cu aliații și partenerii noștri. Acțiunile de asigurare a vigilenței, serviciul de Poliție Aeriană, misiunile de descoperire a minelor marine și securizarea căilor de comunicații maritime sunt activități vizibile ale instituției apărării, din ultimul an”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

În programul din România al președintelui Comitetului Militar al NATO sunt incluse vizite la comandamentele aliate (Divizia Multinațională Sud-Est, respectiv Corpul Multinațional Sud-Est), dislocate în București și Sibiu, la Grupul de Luptă NATO, dispus în zona Cincu și în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța.

Comitetul Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, constituit din șefii Apărării din statele aliate, are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalitățile în care NATO poate răspunde la provocările globale de securitate. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfășoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o ţară membră a Alianţei. Activitatea de rutină este efectuată de Reprezentanții Militari naționali, prezenți permanent la comandamentul NATO din Bruxelles. (https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_49633.htm)

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
24 ° C
24.1 °
24 °
35 %
7.2kmh
0 %
mar
25 °
mie
23 °
joi
25 °
vin
27 °
sâm
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii