Evenimente aniversare la Muzeului Satului din Capitală

Muzeul Satului Românesc a fost inaugurat oficial pe 10 mai 1936, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a membrilor Guvernului, a oficialităţilor Bucureştiului, precum şi a elitei culturale din acea vreme din care făcea parte profesorul Dimitrie Gusti, ctitorul instituţiei.

O serie de evenimente aniversare dedicate împlinirii a 85 de ani de la inaugurarea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vor fi organizate în perioada 10 – 17 mai.

Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va avea loc în data de 10 mai, la ora 13,00, când vor fi acordate, în premieră, două titluri onorifice de Ambasador al Muzeului Satului unor personalităţi care au promovat şi susţinut valorile tradiţionale şi identitare româneşti. Potrivit unui comunicat al instituției, în aceeaşi zi, împreună cu Romfilatelia, va fi lansat Întregul poştal aniversar „Muzeul Satului – 85 de ani (1936 – 2021)”.

Printre evenimentele aniversare se numără deschiderea expoziţiilor „Muzeul Satului şi Regalitatea” şi „Satul regal”, ce vor cuprinde documente, fotografii, obiecte şi costume din patrimoniul Casei Regale, Muzeului Satului şi Arhivelor Naţionale ale României.

Un moment aparte îl va constitui deschiderea pentru public a casei bunicului Episcopului Macarie al Europei de Nord, din Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud, pe care a donat-o în anul 2018 Muzeului de la Şosea.

Mese rotunde cu tematică ştiinţifică, ansambluri populare, cântăreţi şi artişti cunoscuţi, meşteri populari, costume şi maşini de epocă sunt doar alte câteva repere ce vor anima aceste zile de sărbătoare.

„Pentru că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea MS Regele Mihai I al României, iar muzeul a fost înfiinţat cu sprijinul Fundaţiilor Culturale Regale, primind din anul 2020 şi Înaltul Patronaj al MS Margareta, Custodele Coroanei Române, activităţile dedicate celor 85 de ani de neîntreruptă activitate se vor desfăşura sub titlul generic ‘Muzeul şi Regalitatea'”, se precizează în comunicatul citat.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
16.2 ° C
16.8 °
16 °
94 %
0.5kmh
97 %
mie
24 °
joi
25 °
vin
23 °
sâm
23 °
Dum
19 °

Opinii