Fără steag și imn rusesc la Cluj. Decizia primarului Boc înainte de Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică

Simbolurile oficiale ale Federației Ruse nu vor fi tolerate la Cluj-Napoca, nici măcar în contextul competițiilor sportive internaționale. Primarul Emil Boc a reacționat ferm în urma deciziei Federației Internaționale de Gimnastică de a ridica restricțiile pentru sportivii ruși și a solicitat menținerea neutralității pe toată durata Cupei Mondiale de Gimnastică Ritmică, programată în oraș în perioada 26-28 iunie. „Respectăm poziția României și Uniunii Europene în acest domeniu. Nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene”, a spus Emil Boc pe Facebook.

Schimbarea regulilor în timpul jocului

Aflat la Londra, la Forumul Mondial al Primarilor pentru Acțiuni Climatice, Emil Boc a explicat că regulamentele s-au modificat recent. În momentul în care Clujul a acceptat să găzduiască evenimentul, normele internaționale obligau sportivii ruși să concureze exclusiv sub statut neutru. Totuși, Federația Internațională de Gimnastică a aprobat ulterior, în cadrul unei ședințe desfășurate în Egipt, reprimirea gimnaștilor ruși cu drepturi depline, permițându-le utilizarea drapelului și a imnului național la toate cele cinci discipline afiliate.

Edilul a subliniat că acest demers nu reprezintă un protest îndreptat împotriva sportivilor, ci vizează strict simbolurile oficiale în contextul războiului din Ucraina. Din acest motiv, el a cerut oficial forului internațional de gimnastică să mențină regulile de neutralitate care erau valabile în momentul atribuirii competiției. În același timp, Emil Boc a făcut un apel către Federația Română de Gimnastică și autoritățile statului român pentru a clarifica urgent această situație înainte de startul probelor, prevenind astfel eventualele controverse sau dispute diplomatice pe parcursul turneului.

Contradicția cu recomandările CIO

Hotărârea forului internațional de gimnastică vine în contradicție directă cu linia trasată de Comitetul Internațional Olimpic după izbucnirea războiului. Recomandările inițiale ale CIO stipulau clar ca federațiile sportive să nu organizeze competiții pe teritoriul Rusiei sau al Belarusului și ca sportivii din aceste țări să poată concura doar cu statut de neutru, fiind lipsiți de dreptul de a-și reprezenta oficial țara prin imn sau steag.

Articole similare

Ultimele Articole