Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, distins multiplu la Festivalul de Film de la Veneția

Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, distins multiplu la Festivalul de Film de la Veneția

În timp ce la Festivalul de Film de la Veneția era distins cu mai multe premii, la Timişoara era proiectat în premieră națională, în cadrul TIFF, filmul „Anul nou care n-a fost”. Regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, a fost desemnat Cel mai bun film, la secţiunea Orizzonti.

La Timișoara, în cadrul TIFF, a avut loc premiera filmului, la care au participat și 3 dintre actorii principali.

Regizorul, scenaristul și producătorul Bogdan Mureșanu se afla la Festivalul de film din Italia, de unde a transmis un mesaj.

„Anul nou care n-a fost” este o tragicomedie, a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, în care personajele caută normalitate și libertate, într-o lume absurdă, alimentată de frică. Este și o continuare a poveștii din „Cadoul de Crăciun”, scurtmetrajul lui Bogdan Mureșanu, producție care a ajuns în 2020 pe lista scurtă a premiilor Oscar.

Povestea, realizată în coproducție cu TVR, a impresionat publicul.

„Anul nou care n-a fost” a mai primit Premiul FIPRESCI – oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film, Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, oferit de criticii independenţi, dar și o mențiune specială pentru imagine.

Marele premiu al Festivalului de la Veneția a revenit peliculei „Camera de alături”, primul film în limba engleză semnat de regizorul Pedro Almodovar, figură emblematică a cinematografiei spaniole și mondiale, potrivit tvrinfo.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
22.1 ° C
23.8 °
20 °
73 %
0.5kmh
40 %
vin
24 °
sâm
27 °
Dum
22 °
lun
20 °
mar
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii