Flori și aplauze: Ion Caramitru, condus pe ultimul drum

Flori și aplauze: Ion Caramitru, condus pe ultimul drum

Marele actor, Ion Caramitru a fost condus astazi pe ultimul drum. Artistul a fost  înmormântat la Cimitirul Bellu, iar, în drum spre cimitir, cortegiul funerar s-a oprit în faţa Teatrului Naţional.

Aproape zece minute au răsunat aplauzele pe treptele Teatrului Național București, în memoria marelui actor Ion Caramitru. Oamenii au așternut flori în urma cortegiului funerar, în timp ce mașina cu trupul neînsuflețit al maestrului Caramitru a plecat spre cimitirul Bellu.

Catrinel Dumitrescu, Rodica Mandache, Emilia Popescu, Gigi Căciuleanu, Andrei Pleșu, Ștefan Bănică Junior, George Mihăiță, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, și mulți alți actori, oficiali și personalități au participat la slujbă.

La biserica Sfântul Visarion a ajuns și Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei. Ion Caramitru era, de altfel, un susținător al regalității și un apropiat al familiei regale. De altfel, acesta a fost decorat și cu decorația Nihil Sine Deo.

Familia a așteptat venirea din străinătate a surorii lui Caramitru și de aceea înmormântarea a fost amânată până vineri. La TNB a fost depus doar portretul îndoliat al actorului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
10.2 ° C
10.6 °
9.9 °
95 %
4.1kmh
75 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
23 °
mar
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii