Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de asociere în scopul comiterii de infracţiuni, joi, de Tribunalul Corecţional din Paris.

Este vorba despre dosarul privind suspiciunile de finanţare a campaniei sale prezidenţiale din 2007 de către fostul lider libian, Muammar Gaddafi.

Sarkozy a fost achitat de o instanță din Paris de toate celelalte acuzații, inclusiv corupție și finanțare ilegală a campaniei electorale. Totuși, decizia înseamnă că fostul președinte va trebui să execute o pedeapsă cu închisoarea, chiar dacă face apel, o sentință considerabil mai aspră decât se așteptau mulți.

Fostul președinte francez, însoțit de soția sa, cântăreața și modelul Carla Bruni-Sarkozy, a fost prezent în sala de judecată, care era plină de reporteri și membri ai publicului. Sarkozy a stat în primul rând al locurilor rezervate inculpaților. Cei trei fii ai săi se aflau, de asemenea, în sală.

Sarkozy, care a negat întotdeauna acuzațiile, a fost acuzat că ar fi făcut o înțelegere cu Gaddafi în 2005, pe când era ministru de Interne, pentru a obține finanțare de campanie în schimbul sprijinirii regimului libian, aflat atunci în izolare internațională, notează Reuters și CNN.

Judecătoarea a declarat că nu există dovezi că Sarkozy a făcut o astfel de înțelegere cu Gaddafi și nici că banii trimiși din Libia au ajuns efectiv în fondurile de campanie ale lui Sarkozy, deși momentul era „compatibil”, iar traseele prin care au circulat banii erau „foarte opace”.

Totuși, ea a spus că Sarkozy este vinovat de conspirație criminală pentru că a permis apropiaților săi să ia legătura cu persoane din Libia în încercarea de a obține finanțare pentru campanie.

În vârstă de 70 de ani, Sarkozy a fost judecat începând din luna ianuarie, într-un proces despre care el a susținut că este motivat politic. Instanța l-a găsit vinovat de conspirație criminală în perioada 2005–2007. După această perioadă, el a devenit președinte și a fost protejat de imunitatea prezidențială, a precizat instanța, potrivit TVR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7.8 ° C
8.1 °
7.7 °
89 %
11.8kmh
100 %
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii