Gabriela Firea: Cel mai bun sondaj e cel pe care îl obținem de la cetățeni

Gabriela Firea: Cel mai bun sondaj e cel pe care îl obținem de la cetățeni

Într-o intervenție la Antena 3 din această dimineață, Gabriela Firea a vorbit despre posibilitatea nominalizării sale drept candidat al Partidului Social Democrat la alegerile locale, pentru funcția de primar general al Capitalei. În contextul negocierilor purtate în cadrul coaliției de guvernământ, fostul edil a punctat pe ideea respectării orizontului de așteptări al cetățenilor Capitalei. Fostul edil a vorbit apoi și despre sondaje, negocieri și performanțe în materie de administrație locală. 

„Cel mai bun sondaj e cel pe care îl obținem de la cetățeni”, a spus Gabriela Firea, care a precizat că „70 la sută dintre bucureșteni sunt nemulțumiți de activitatea actualului primar” și tot „70 la sută spun că mandatul meu a fost mai performant decât al lui Nicușor Dan”.

În ceea ce privește negocierile din spatele ușilor închise, purtate pentru nominalizarea candidaților coaliției pentru alegerile locale, parlamentare, europarlamentare și bineînțeles prezidențiale, Gabriela Firea s-a rezumat la cele care o interesează în mod direct. În acest context, a opinat că „este o distanță foarte mare între ceea ce își doresc acum bucureștenii și ce se negociază acum în niște birouri”. Fostul primar general a subliniat apoi legătura nefirească dintre stabilirea candidatului la alegerile prezidențiale și cel de la alegerile locale, mai precis pentru Primăria Capitalei. „Omul e votat pentru a face ceva în acel oraș”, a spus Gabriela Firea. „Merg zilnic în București, prin toate cartierele, am făcut și sondaje. Oamenii spun că eu candidez. (…) Cetățenii vor să-și aleagă gospodarul orașului. Vor să dea un vot, un vot util chiar dacă nu sunt neapărat înregimentați politic”, a mai spus fostul edil și a confirmat că așteaptă nominalizarea din partea PSD „ca un coleg disciplinat”.

Gabriela Firea a conchis prin a aduce aminte legătura dintre PNL și actualui primar general al Capitalei, spunând că liderii partidului din care face parte nu trebuie să uite că „PNL în București = USR = Nicușor Dan”.

Recent, Gabriela Firea a câștigat sprijinul organizației PSD București, care a desemnat-o în unanimitate drept candidat la alegerile locale, pentru postul de primar general. Și mai recent, organizațiile femeilor social-democrate s-au pronunțat în aceeași direcție.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
13.9 ° C
14.4 °
12.8 °
81 %
2.7kmh
20 %
Dum
16 °
lun
15 °
mar
17 °
mie
18 °
joi
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii