Gabriela Firea: „M-a șocat cazul celor două adolescente din Hunedoara care au decis să-și curme viața, împreună”

Gabriela Firea: „M-a șocat cazul celor două adolescente din Hunedoara care au decis să-și curme viața, împreună”

Gabriela Firea, prim-vicepreședintele PSD, a reaționat în cazul celor două adolescente care și-au curmat singure viața. 

”M-a șocat cazul celor două adolescente din Hunedoara care au decis să-și curme viața, împreună. De fapt, e puțin spus că e un caz șocant, este o tragedie. Mă gândesc la părinții care trec prin cele mai negre zile și care nu vor înțelege vreodată alegerea făcută de propriii copii.  Toate detaliile acestui caz din Lupeni, cel puțin cele expuse public, sunt precum un cuțit răsucit în rană pentru părinții acestor două tinere.

Gabriela Firea: „Am analizat această știre ca mamă a trei copii”

Politicianul a mai explicat că sunt mii de copii care trăiesc cu o boală mintală în România, iar mulți alții se confruntă cu tot felul de dificultăți de dezvoltare.

”În statisticile oficiale, 22.000 de copii și adolescenți români trăiesc cu o boală mintală, iar mulți alții se confruntă cu diferite dificultăți de dezvoltare, emoționale sau cognitive. Însă, mulți dintre copiii cu nevoi psiho-emoționale nu sunt diagnosticați pentru că părinții se tem de eventualele discriminări la care ar putea fi supuși. Mai pe scurt, unii părinți nu duc copilul la doctor de rușine față de cei din jur.

Am analizat această știre ca mamă a trei copii. Și sunt convinsă că la fel au făcut toți ceilalți părinți care au aflat de tragedie. Sunt multe întrebări pe care și le pune acum orice părinte de adolescent. Stăm suficient de vorbă cu copiii noștri? Știm toate frământările și problemele prin care aceștia trec?

Îi sprijinim așa cum și-ar dori? Cred că ar trebui să ne pună mai mult pe gânduri studiul Organizației Mondiale a Sănătății care arată că sănătatea mintală a copiilor și adolescenților români este mult mai afectată decât cea a copiilor din alte țări. 33% dintre adolescenții români, cu vârsta între 11 și 15 ani, se simt triști de mai multe ori pe săptămână, față de o medie de 13% în cele 45 de țări incluse în acest studiu al OMS”,a încheiat prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.3 ° C
11.7 °
10 °
72 %
4.6kmh
0 %
mie
18 °
joi
18 °
vin
15 °
sâm
22 °
Dum
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii