Greta Thunberg a fost arestată după ce a participat la o demonstrație în centrul Londrei

Greta Thunberg a fost arestată după ce a participat la o demonstrație în centrul Londrei

Greta Thunberg a fost arestată după ce a participat la o demonstrație în fața sediului Aspen Insurance din centrul Londrei, potrivit presei din Marea Britanie.

Activista a purtat o pancartă cu un mesaj în favoarea Palestine Action, grup interzis în temeiul Legii britanice privind terorismul.

Marți dimineață, a avut loc un protest la sediu Aspen Insurance din centrul Londrei, deoarece această companie furnizează servicii firmei din industria de apărare Elbit Systems, care are legături cu Israelul. Doi activiști au stropit cu vopsea roșie fațada clădirii, înainte ca poliția să intervină și să-i aresteze pe demonstranți.

Ea a fost arestată deoarece pancarta era în sprijinul organizației interzise Palestine Action. Parte din militanții ei se află, de asemenea, în arest preventiv.

Pe 5 iulie, Guvernul britanic a interzis Palestine Action ca grup terorist, în temeiul Legii britanice privind terorismul, după ce membrii au vandalizat avioane ale Forțelor Aeriene Regale la baza Brize Norton.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
3 ° C
3.3 °
2.7 °
90 %
3.6kmh
100 %
mar
3 °
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii