Guvernul va băga în vacanţă forţată şi şcolile private. Dan Vîlceanu: „A fost această scăpare, o vom reglementa luni”

Guvernul va băga în vacanţă forţată şi şcolile private. Dan Vîlceanu: „A fost această scăpare, o vom reglementa luni”

Ministrul interimar al Finanţelor, Dan Vîlceanu, a declarat că în cursul zilei de luni va fi remediată „scăparea” din hotărârea de Guvern referitoare la grădiniţele şi şcolile private, astfel încât şi acestea să intre în vacanţă.

Întrebat ce se întâmplă cu şcolile private, de luni, dacă elevii vor intra sau nu în vacanţă, Dan Vîlceanu a explicat că personal nu este implicat în această chestiune, dar că luni se va remedia situaţia.

„Am fost anunţaţi că mâine la 11 va exista o şedinţă în format hibrid pentru a se remedia această greşeală, ca şcolile private să funcţioneze la fel ca celelalte şcoli. Imediat va fi publicat în Monitorul Oficial. Se mai întâmplă asemenea lucruri, nu cred că e un moment în care să dai vina pe cineva. E o chestiune legată de Ministerul Educaţiei, Sănătăţii, CNSU”, a declarat Dan Vîlceanu, la Digi24.

Ministrul Finanţelor a adăugat că premierul a avut o discuţie cu ministrul de Externe în privinţa şcolilor străine din Bucureşti. „Îmi amintesc că premierul a avut o discuţie cu ministrul de Externe fiindcă sunt nişte şcoli străine în Bucureşti. A existat o greşeală şi mâine va fi remediată. Sunt două articole diferite… Eu sunt la Finanţe, nu sunt nici la Educaţie, nici la Sănătate, nici la CNSU. Mai mult decât atât nu ştiu. Discuţia ce a avut loc în guvern a fost exact pentru că sunt şcoli străine. E foarte clar articolul, numai că a fost această scăpare cu şcolile private. Vom remedia mâine”, a declarat Vîlceanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
7.8 ° C
8 °
6.1 °
81 %
4kmh
0 %
vin
14 °
sâm
14 °
Dum
19 °
lun
15 °
mar
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii