ÎCCJ a decis să sesizeze CCR asupra legii pensiilor magistraților

ÎCCJ a decis să sesizeze CCR asupra legii pensiilor magistraților

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au hotărât joi, în unanimitate, sesizarea Curții Constituționale a României (CCR) în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților. 

Decizia survine după ce proiectul a fost considerat adoptat în Parlament, în lipsa unei moțiuni de cenzură, dar înainte de promulgare, când titularii prevăzuți de Constituție mai au două zile la dispoziție pentru a sesiza CCR.

Judecătorii ÎCCJ consideră că Executivul a folosit în mod abuziv procedura angajării răspunderii, prevăzută de articolul 114 din Constituție.

Argumentul principal este lipsa urgenței și a celerității maxime care să justifice o astfel de măsură, întrucât impactul bugetar al legii este nul, iar Parlamentul respinsese recent un proiect aproape identic. Totodată, împărțirea în cinci pachete a unor inițiative adoptate în aceeași ședință de Guvern este calificată drept un artificiu legislativ.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
4.7 ° C
5.1 °
4.4 °
86 %
2.6kmh
100 %
lun
7 °
mar
9 °
mie
10 °
J
9 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii