Incendiu de Plan Roșu în Constanța, 9 răniți și zeci de apartamente distruse

9 persoane au fost transportate la spital cu arsuri și intoxicație cu fum, zeci de apartamente au fost distruse în totalitate sau parțial și sute de locatari au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit marți seara într-un bloc de locuințe sociale din cartierul Henri Coandă din Constanța.

Focul a izbucnit puțin după ora 19:00, la un apartament și s-a extins cu repeziciune în tot blocul. Locatarii s-au autoevacuat rapid, dar unii, speriați de fumul negru și gros, au rămas prinși la etajul al doilea.

ISU Dobrogea a activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost direcționate zeci de echipaje de pompieri.

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc social situat în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanța. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul imobilului (regim de înălțime P+2), existând informații preliminare potrivit cărora mai multe persoane ar fi surprinse în interior. Având în vedere amploarea evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Toate resursele medicale disponibile din județ au fost direcționate către locul intervenției, pentru acordarea primului ajutor și transportul eventualelor victimelor. În sprijinul forțelor de intervenție acționează și două autospeciale de stingere din cadrul ISU Ialomița.” a transmis ISU.

Echipajele medicale au transportat la spital 9 persoane,  între care:

– 1 adult intubat, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului;

– 2 minori intoxicați cu fum, conștienți;

– 6 adulți intoxicați cu fum, conștienți.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Constanța 8 persoane sunt în acest moment în spital – 4 copii si 4 adulți, anunță Ziua de Constanța.

Din primele informații copiii pot fi externati.

De asemenea, un pacient, bărbat în vârstă de 64 de ani, prezintă arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corporală. Acesta este intubat și va ramane internat în secția de Terapie Intensivă, starea sa fiind critică, potrivit aceleași surse.

Viceprimarul din Constanța, Costin Răsăuțeanu a declarat că toți locatarii au fost relocați.

Am reușit să-i relocăm (n.r. oamenii evacuați) pe toți. Sunt 41 de unități locative libere. I-am relocat acolo, am acționat și în ceva timp o să vină și o echipă să facă dezinsecție, să curețe, să ne asigurăm că toate aspectele legate de igienă sunt respectate. În același timp mai aducem un rând de saltele, mai aducem niște mobilier, lenjerie. Facem în așa fel încât oamenii să aibă un confort

Conform ISU Constanța, cauza probabilă a fost scurtcircuit electric – aparate electrice lăsate sub tensiune, nesupravegheate. Pompierii și criminaliștii au pornit o anchetă privind cauza incendiului.

Articole similare

Ultimele Articole