Închiderea centralei termice pe cărbune a orașului Râmnicu Vâlcea va genera un val de concedieri

Închiderea centralei termice pe cărbune a orașului Râmnicu Vâlcea va genera un val de concedieri

Aproximativ 700 de angajați, dintre cei peste 900 din prezent, ar urma să fie concediați, din momentul în care centrala termică pe cărbune a orașului Râmnicu Vâlcea se va închide.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că, din septembrie 2026, în locul actualei centrale pe cărbune, vor deveni operaționale patru cazane de apă fierbinte, informează site-ul Profit.ro la data de 31 ianuarie 2026. Proiectul noilor cazane este în valoare de aproximativ 140 de milioane de euro și care ca scop realizarea unui nou CET.

Trecerea la noua centrală de cogenerare va fi însă însoțită de concedieri colective. Potrivit estimărilor sindicaliștilor, aproximativ 700 de angajați, din cei peste 900 existenți în prezent, urmează să rămână fără locuri de muncă din toamnă.

România va putea menține în funcțiune trei grupuri energetice pe cărbune până în anul 2029, în urma renegocierii cu Comisia Europeană a calendarului de decarbonare a producției naționale de energie electrică, a anunțat, în toamna anului 2025, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Ministrul a revenit ulterior cu un mesaj pe Facebook, în care a spus că, ″prin noul calendar, 900 MW vor rămâne funcționali până la 1 ianuarie 2030, în condiții controlate și conforme cu cerințele europene″.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-2.8 ° C
-2.2 °
-3.4 °
63 %
1kmh
0 %
mar
-3 °
mie
1 °
J
5 °
vin
8 °
S
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii