La cât se poate situa timpul de aşteptare în aeroport pentru cei care intră în ţară şi nu au certificatul digital

Timpul de aşteptare pentru formalităţi în aeroport pentru cei care intră în ţară şi nu au certificatul digital se poate ridica şi la 40 de minute în anumite intervale de vârf, recomandarea noastră fiind ca persoanele vaccinate să aibă paşaportul verde, iar cei nevaccinaţi să vină cu formularele necesare completate, a afirmat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Cosmin Peşteşan.

El a precizat că pasagerii care au paşaportul digital au la dispoziţie culoare verzi, culoare speciale, astfel încât timpii de aşteptare în aeroport pentru aceştia, după aterizare, se reduc foarte mult, potrivit Agerpres.

„Creându-se aceste culoare, timpul de aşteptare la intrarea în ţară se reduce foarte mult pentru cei care au aceste certificate digitale. Cei care nu le au sau nu sunt vaccinaţi rămân în aceeaşi paradigmă: stau la coadă, completează formulare, aşteaptă decizia medicului DSP, după care intră în frontieră. Timpul de aşteptare pentru cei care intră în ţară şi nu au certificatul digital pentru formalităţi – în anumite intervale de vârf am avut şi 4-5 aeronave în acelaşi timp – se ridică uneori şi la 40 de minute, pentru că foarte multă lume care nu foloseşte acel certificat nu ştie nici de formularul DSP, deşi companiile aeriene le transmit când fac check-in-ul. Ei vin fără formular, stau la coadă, se întorc, completează, deci e un mic haos. Ar putea scurta, asta a fost şi încurajarea noastră şi recomandarea: să avem certificat cei vaccinaţi, cei care nu au certificat să vină cu formularele completate”, a explicat Peşteşan.

Deşi Marea Britanie eliberează şi ea un certificat digital, acesta nu este eligibil pentru culoarul verde, iar persoanele care deţin un astfel de document trebuie să treacă prin toate formalităţile impuse de autorităţile române.

„Nu e decizia aeroportului. Noi am implementat ce e în legislaţie. Intrarea în ţară cu certificat verde e doar la nivel de UE”, spune şeful CNAB, întrebat de ce nu se aplică regulile simplificate şi pentru cei vaccinaţi, care vin din Marea Britanie.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache, este de părere că principala problemă a traficului în ultimele luni de zile este faptul că fiecare ţară a avut alte cerinţe la intrarea pe teritoriul acesteia.

„Pentru fiecare ţară în parte trebuie să ne interesăm foarte bine când plecăm acolo, mai ales dacă luăm cu noi şi copiii. De exemplu, în unele ţări este suficient să ai acest certificat digital. În altele nu este suficient, trebuie să ai şi un test rapid sau un test PCR. Sunt ţări care cer şi test PCR şi test rapid, deci la fiecare dintre ele trebuie să verificăm foarte atent ce ni se cere, cu atât mai mult cu cât în unele ţări copiii sunt scutiţi, dar vârsta de la care copiii sunt scutiţi de aceste teste diferă. De asemenea, la întoarcerea în ţară, ştim că se modifică permanent listele galbene, listele roşii şi asta înseamnă că o ţară care azi este pe o listă mâine poate fi pe cealaltă, aşa că recomandarea fermă din partea noastră este să avem certificatul digital european, pentru că acesta este recunoscut la intrarea în ţară şi ne permite accesul pe fluxul rapid, pe fluxul verde, chiar dacă venim dintr-o ţară roşie. Bineînţeles, el trebuie să menţioneze faptul că suntem vaccinaţi, respectiv că îndeplinim toate condiţiile necesare să intrăm în ţară; nu este suficient să ai un certificat digital dacă, de exemplu, vii dintr-o ţară roşie şi nu ai şi vaccinul, pentru că oricum trebuie să intri în carantină”, a precizat Iordache.

În opinia sa, călătoriile cu avionul în această perioadă de pandemie sunt destul de complicate, deoarece nici măcar la nivelul Uniunii Europene nu este un sistem unitar în privinţa formalităţilor şi regulilor care se impun celor care vor să călătorească.

„Este destul de complicat în continuare. Nu este un sistem unitar nici măcar la nivelul UE, acesta este motivul pentru are durează mai mult atât formalităţile pentru îmbarcare – în special cele de check-in durează mai mult – de asemenea şi formalităţile la intrarea în ţară pentru cei care nu au certificatul digital european. Recomandarea noastră este ca pasagerii să vină la aeroport cu 3 ore înainte, pentru a fi siguri că nu au nicio problemă pentru a se îmbarca la timp în avion. De asemenea, să manifeste răbdare şi să urmeze sfaturile pe care le primesc de la personalul aeroportului. Foarte mulţi dintre colegii noştri care au activităţi de regulă în altă zonă acum sunt în terminal tocmai pentru a ajuta pasagerii să se orienteze mai bine, pentru a le oferi indicaţii şi pentru a-i ajuta să păstreze distanţa în interiorul terminalului”, a arătat el.

Totodată, Iordache a atras atenţia asupra faptului că pentru multe ţări nu se mai poate face check-in online, iar acest lucru duce la aglomeraţie la ghişeele de check-in.

„Acest lucru implică faptul că toţi pasagerii pe cursa respectivă trebuie să treacă pe la check-in. Suntem în directă şi permanentă legătură cu agenţii de handling care fac operaţiunea de check-in, pentru a ne coordona cu ei şi a ne asigura că deschid suficiente ghişee de check-in, că au personal suficient pentru aceste ghişee şi că aceste întârzieri nu conduc şi la întârzierea curselor aviatice, în condiţiile în care toţi pasagerii trebuie să ajungă la porţile de îmbarcare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al CNAB.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
23.5 ° C
26.1 °
21 °
44 %
0.5kmh
0 %
lun
24 °
mar
15 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
22 °

Opinii