La mulți ani Sport Total FM! Singurul radio de sport din România împlinește 19 ani

Sport Total FM împlinește astăzi 19 ani de la prima emisie. Lansat în 2007, este în continuare singurul post de radio de sport din România. În cele aproape două decenii de activitate, postul și-a câștigat milioane de ascultători, atât pe calea undelor, cât și online, fidelizați de același crez „Mai mult decât fotbal”.

Grila de programe a postului prezintă un amestec elaborat și bine echilibrat de emisiuni, interviuri și reportaje bine documentate, alături de un divertisment de calitate, inteligent. Apoi muzica, atent selectată pe criterii de valoare și rezistență în timp, întregește rețeta succesului.

Ce au însemnat pentru ei acești 19 ani de radio, ne spun chiar colegii: „Sport Total FM a însemnat și înseamnă pasiune, prietenie, performanță și respect pentru sport. A însemnat meciuri și competiții trăite la maximum, analize aprinse, bucurii împărtășite și momente care ne-au făcut să simțim că suntem împreună, indiferent unde ne aflăm. Și peste toate, a însemnat muzica noastră de calitate, coloana sonoră a dimineților, serilor și amintirilor care ne leagă. Muzica noastră e mai bună decât a voastră, cum ne place să spunem!

Ce își doresc realizatorii de emisiuni Sport Total FM? „Să rămânem mereu vocea pasiunii pentru sport și a emoțiilor autentice. Să ne adunăm în continuare în jurul microfonului, performanței și a muzicii de calitate. Mai mult decât fotbal. Mai mult decât radio. Un brand ca o stare de spirit! Iar pe noi, cei de la radio, ne ascultați fix de la 7:00 dimineața și până seara târziu. Zi de zi, de 19 ani! Vă mulțumim!”.

Fervent susținător al sportului românesc, Sport Total FM pregătește o surpriză ascultătorilor, sub forma unei extrem de interesante serii de emisiuni despre practicarea sportului în țara noastră. Rămâneți pe frecvență, urmează emisiuni importante pentru țară!

Articole similare

Ultimele Articole