Liderii dreptei au ajuns în sfârșit la un acord

Liderii dreptei au ajuns în sfârșit la un acord

Liderii dreptei au ajuns în sfârșit la un acord in privința împărțirii funcțiilor din noul Executiv si din Parlament. Noile negocieri între PNL-USRPLUS și UDMR s-au încheiat cu o formulă care, în principiu mulțumește toate formațiunile politice angrenate în negocieri.

Liberalii și cei de la USR Plus au ajuns la un prim acord pentru formarea coaliției pe formula Florin Cîțu premier și Ludovic Orban președintele Camerei Deputaților. Cât privește formula noului guvern, PNL ia 8 ministere, USR Plus Liberalii au intrat la negocieri cu doua variante: Cîțu premier și Orban la șefia Camerei Deputaților și Orban premier și Camera Deputatilor la USR Plus. USR Plus s-au declarat dispuși să accepte varianta Cîțu premier și Orban la Cameră cu condiția să primească un număr egal de ministere cu PNL în viitorul Guvern.

De asemenea, partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș a precizat că nu îl va accepta pe Orban la șefia guvernului. PNL au aparut deja nemultumiri cu privire la faptul ca Ludovic Orban insista sa aibă functia de presedinte al Camerei Deputatilor, iar la negocierile cu USR-PLUS si UDMR a cedat ușor prea multe ministere partenerilor.

În urma negocierilor s-a căzut de acord cu următoarea formulă: premier Florin Cîțu/PNL, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban/PNL, vicepremier Dan Barna/USR și președintele Senatului, Anca Dragu/PLUS.

Formarea unei coaliții de guvernare, include opt ministere pentru PNL, liberalii revendicand, printre altele, Apărarea, Externele, Finanțele, Justiția și Transporturile. Alte șase portofolii ar urma să revină USR PLUS, printre acestea aflându-se Educația, Sănătatea și Munca, însă și USR doreste Finanțele sau Justiția. UDMR ar urma să dețină trei ministere, inclusiv Comunicațiile și Agricultura.

Cu aceste propuneri cele patru formațiuni politice urmează să se prezinte, luni, în fața președintelui Iohannis pentru a definitiva structura noului guvern și a viitorului parlament.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
24.5 ° C
25 °
22.8 °
40 %
3.6kmh
0 %
mar
23 °
mie
24 °
joi
12 °
vin
17 °
sâm
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii