MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București, după ce o nouă dronă rusească a căzut în România

MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București, după ce o nouă dronă rusească a căzut în România

Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, după ce o nouă dronă rusească a căzut  în România.

Ministerul Afacerilor Externe solicită ferm încetarea atacurilor repetate împotriva populației și a infrastructurii civile ucrainene, precum și a escaladării iresponsabile de către Federația Rusă a situației de securitate inclusiv la frontiera dintre România și Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea fermă a acestor atacuri împotriva obiectivelor civile, care încalcă normele de drept internațional umanitar și sunt considerate crime de război.

Ministerul Afacerilor Externe a informat și se consultă cu aliații NATO asupra evoluțiilor de la frontiera dintre România și Ucraina, inclusiv asupra incidentului de astăzi.

Pe parcursul nopții forțele ruse au continuat atacurile cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.

Ministerul Apărării Naționale a monitorizat situația în zona de frontieră și a activat procedurile de Poliție Aeriană, notificând totodată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la zonele din județele Tulcea și Galați care ar fi putut fi afectate de riscurile asociate acestei situații. IGSU a emis un mesaj RO-Alert la ora 22.45, iar starea alertă aeriană a încetat în jurul orei 02.00.

Aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza Aeriană 86 de la Fetești și aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” au fost ridicate pentru a executa misiuni de supraveghere a spațiului aerian național.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
11.2 ° C
12.7 °
8.1 °
86 %
1kmh
0 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
27 °
mie
23 °
joi
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii