MApN începe recrutările. Câte posturi sunt disponibile

Încep recrutările pentru cele 775 de locuri de rezervist voluntar – maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi – declarate vacante de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) în acest an.

Procesul de recrutare şi selecţie începe luni, 12 iulie, iar candidaţii, care trebuie să fie persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, se pot prezenta la sediile centrelor militare pe a căror rază îşi au domiciliul, pentru a completa o cerere.

Candidații vor trebui să aibă asupra lor următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi alte documente care atestă alte competenţe dobândite, în original şi în copie; permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice şi livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist, potrivit capital.ro.

MApN anunţă că, la prezentarea la centrul militar, candidaţii fără pregătire militară vor beneficia de consiliere în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor. Concret, aceştia vor fi orientaţi către funcţiile pentru care îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.

”A face parte din Armata României înseamnă a-ţi face datoria faţă de patrie”

”Străbunicii, bunicii şi taţii nostri au fost chemaţi la oaste… Aşa erau vremurile şi rânduiala. Unii nu au avut de ales, iar alţii au ales din pasiune, din dragoste de ţară sau, pur şi simplu, din convingerea că acesta este drumul lor în viaţă, destinul lor.

Unii au făcut din armată o carieră, o pasiune, un stil de viaţă. Alţii si-au făcut doar datoria de cetăţeni, de buni români, însă de experienţa trăită în armată şi-au amintit cu nostalgie toată viaţa.

Probabil că bunicii nostri ştiau că “armata te face bărbat” sau că “trebuie să-ţi faci datoria faţă de ţară”. Toate astea le-ai auzit sau le-ai citit şi tu, de multe ori.

Dar azi, când în faţa ta se deschid atâtea drumuri, atâtea posibilităţi, când poţi alege, de ce ai îmbrăţişa cariera militară? Ei bine, din aceleaşi motive şi din multe altele în plus…

În primul rând, armata iţi oferă ceea ce îşi doreşte orice tânăr aflat în momentul crucial al alegerii drumului în viaţă: educaţie gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă, posibilitatea de afirmare şi de dezvoltare a carierei după reguli bine stabilite, un venit sigur, peste medie, la care se adaugă măsuri de protecţie socială.

În al doilea rând, a intra în armata română nu înseamnă doar a-ţi defini personalitatea, a te maturiza, a te menţine sănătos şi activ, dar şi a lucra într-un mediu dinamic, organizat şi competitiv, posibilitatea de a călători, de a vizita locuri noi, de a cunoaşte oameni interesanţi şi de a lega prietenii durabile. Experienţa de viaţă şi profesională pe care o poţi obţine în armată cu greu poate fi acumulată într-un alt domeniu.

Şi, nu în ultimul rând, a face parte din Armata României înseamnă a-ţi face datoria faţă de patrie, a fi un membru demn şi respectat al comunităţii în care trăieşti, a fi mândru că faci parte dintr-un corp de profesionişti şi a trăi cu sentimentul că ai realizat ceva în viaţă”, se arată pe site-ul MApN.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
17 ° C
17.1 °
16 °
47 %
1.3kmh
0 %
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
28 °
lun
27 °
mar
21 °

Opinii