Marcel Ciolacu, de Ziua Poliției: „Vă cer să acționați cu maximă seriozitate în combaterea traficului de droguri”

Marcel Ciolacu, de Ziua Poliției: „Vă cer să acționați cu maximă seriozitate în combaterea traficului de droguri”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de Ziua Poliției Române, miercuri, prin șeful Cancelariei sale, și i-a îndemnat pe polițiști să acționeze „cu maximă seriozitate și severitate în combaterea traficului de droguri, în special atunci când ținta traficanților sunt minorii”.

Premierul a remarcat că „frecvența și gravitatea” infracțiunilor din România „este mai redusă decât în alte părți”.
„Aș remarca faptul că siguranța cetățeanului, care intră în competența Poliției Române, este la fel ca sănătatea. O apreciem cu adevărat atunci când ne lipsește, iar când e prezentă avem tendința să nu fim conștienți de valoarea ei. În ultima perioadă, grație globalizării informației, vedem la jurnalele de știri imagini șocante din state despre care spunem că sunt mai dezvoltate ca România, acte de violență în școli sau pe stradă soldate cu victime, acte de vandalism în magazine sau la metrou sunt un tablou care ne dau sentimentul de teamă sau insecuritate, dar în România nu este așa, iar asta o spun mai ales românii care se întorc acasă după ce au locuit o perioadă în străinătate.
Ei remarcă faptul că România stă mai bine în această privință comparativ cu multe state occidentale. Asta nu înseamnă că în România nu există infracțiuni sau că nu există acte de violență, însă frecvența și gravitatea lor este mai redusă decât în alte părți”, a declarat Marcel Ciolacu, conform mesajului transmis șeful Cancelariei premierului, Alexandru-Mihai Ghigiu, luni, la evenimentul de la Cercul Militar.

Marcel Ciolacu spune că România a devenit „din ce în ce mai mult o ţară de destinaţie pentru traficul pentru traficanţii de droguri”.

„Ulterior, am devenit o ţară de tranzit, iar în ultimii ani am început să devenim din ce în ce mai mult o ţară de destinaţie pentru traficul pentru traficanţii de droguri. Este o situaţie relativ nouă, iar Poliţia trebuie să se adapteze şi să-şi dezvolte capacităţile pentru a face faţă acestui fenomen. Vă cer să acţionaţi cu maximă seriozitate şi severitate în combaterea traficului de droguri, în special atunci când ţinta traficanţilor sunt minorii”, se mai arată în mesajul premierului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.9 ° C
17.8 °
13.9 °
56 %
2.2kmh
0 %
Dum
16 °
lun
21 °
mar
17 °
mie
19 °
joi
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii