Marcel Ciolacu: „În urmă cu 164 de ani, aici, la Focşani, s-a scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român”

Marcel Ciolacu: „În urmă cu 164 de ani, aici, la Focşani, s-a scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român”

Aflat marți la Focșani, la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, liderul PSD Marcel Ciolacu a făcut apel la unitate.

„În urmă cu 164 de ani, aici, la Focşani, s-a scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român. O istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, noi, românii, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacol, că doar împreună putem crea un viitor mai bun. Unirea Moldovei cu Ţara Românească şi apoi desfiinţarea hotarului de aici, din această piaţă, au creat premisele României Mari. A fost un proces bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două principate, care a mai avut nevoie şi de concretizare politică”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a vorbit și despre lucrările la Austostrada Moldovei.

„În prezent, suntem în etapa în care forma politică trebuie dublată de perseverenţă şi de implicare fermă în economia regiunilor care moştenesc vechile principate. De aceea, demararea în 2022 a lucrărilor la Autostrada Moldovei îndeplineşte visul focşănenilor de a se uni, în sfârşit, cu restul ţării. În acelaşi timp, investiţia va accelera dezvoltarea regiunii şi va creşte puterea economică a oraşelor din această parte a ţării, inclusiv a Focşaniului. Pentru că doar prin unitate, solidaritate şi proiecte comune suntem cu toţii mai puternici. Doar aşa vom reuşi să trecem peste toate tulburările economice provocate de pandemia prin care am trecut şi de războiul nedrept ce încă se poartă la graniţele noastre”, a adăugat liderul PSD.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
17 ° C
17 °
16.1 °
63 %
2.6kmh
40 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
21 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii