Marcel Ciolacu: „Niciun social-democrat nu a negociat cu şeful statului, Klaus Iohannis”

Marcel Ciolacu: „Niciun social-democrat nu a negociat cu şeful statului, Klaus Iohannis”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că niciun social-democrat nu a negociat cu şeful statului, Klaus Iohannis, formarea Guvernului, discuţiile având loc doar între partide. Pe altă parte, liderul PSD nu uită și nu iartă implicarea președintelui în campania PNL.

Ciolacu a subliniat că PSD, spre deosebire de PNL, nu are niciun „parteneriat” cu preşedintele Iohannis.

„Nu am negociat cu preşedintele României absolut deloc, absolut nimic. Nu am avut nicio discuţie până ne-am creionat (n.r. Guvernul) (…) Nu am avut nicio negociere eu personal şi nu cred că vreun coleg de-al meu a avut. Mai trebuia să vorbesc eu cu preşedintele ca să vedem că în România sunt trei crize majore? Nu m-am luptat cu preşedintele. Să se lupte în continuare (n.r. Iohannis), nu am nicio problemă. Repet, eu nu am duşmani, ci adversari politici. Domnul Iohannis a fost, cu adevărat, un adversar şi rămâne, în continuare, un adversar al PSD. Dacă îşi va schimba discursul şi abordarea faţă de PSD, e cu totul altceva. Eu mă aşteptam după ce a început al doilea mandat, preşedintele să nu se mai implice”, a afirmat preşedintele PSD, la TVR 1.

Liderul social democraţilor a menţionat că nu va uita campania electorală a PNL în care se susţinea că „PSD trebuie să dispară”.

„Acum ne facem că uităm cum a susţinut PNL în campanie, cum spunea că trebuie să dispară PSD. Eu nu uit, nu voi uita aceste lucruri. Poate în aceşti ultimi trei ani de mandat ai preşedintelui trebuie să devină preşedintele României şi fiecare să îşi vadă de atribuţii, cu adevărat. Constituţional, atribuţia de desemnare a premierului este a preşedintelui. Fiecare ne-am văzut de atribuţiile lui. Noi am negociat cu partidele politice. Repet, nici eu, nici alt coleg de-al meu, nu a avut o negociere cu preşedintele României în ceea ce priveşte formarea Guvernului”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat despre colaborarea dintre PNL şi PSD care erau partide „antagonice”, Ciolacu a răspuns că „sunt în continuare”. „Eu vreau o guvernare eficientă. Ştiţi marile rivale Steaua şi Dinamo? Cam aşa e PSD cu PNL. E adevărat: PSD e mai Steaua, PNL mai Dinamo. Dar când mergeau la echipa naţională, toată lumea lucra pe teren. Nu ai altă abordare”, a adăugat liderul PSD.

El şi-a exprimat speranţa ca premierul Nicolae Ciucă să fie „liantul între miniştrii propuşi de PNL şi miniştrii propuşi de PSD”.

„Domnul Ciucă e premierul României, nu e premierul nici al PNL, nici al PSD. Aşa cum mi-aş fi dorit ca preşedintele Klaus Iohannis să fie preşedintele românilor, indiferent dacă te-au votat sau nu te-au votat. Eu trag în continuare nădejdea că vom intra într-o Românie normală, cum era promisă (…) Îmi place abordarea primului ministru. Este o abordare corectă şi Nicolae Ciucă transmite un mesaj întregii echipe guvernamentale: aici aşa se lucrează, în Guvernul României”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a explicat că a fost la Cotroceni, la ceremonia depunerii jurământului de către noul Guvern, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Liderul PSD a arătat că actuala coaliţie este condamnată să guverneze până în 2024.

„În acest moment avem un Guvern stabil (…) Acest guvern nu e suficient să fie stabil, el trebuie să fie şi eficient. Am făcut o concesie cu premierul, ca la prima rotaţie să fie domnul Ciucă. Eu cred că am procedat corect. Nu poţi să stai deoparte. A fost decizia corectă într-un moment dificil prin care trecea România – avem o criză economică, avem o criză sanitară şi aveam şi o criză politică. (…) Nu mi-am schimbat părerea. A fost o guvernare dezastruoasă (cea anterioară n.red.)”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a mai afirmat că nu este „deloc” de acord cu vaccinarea obligatorie, subliniind că dreptul la viaţă „primează” peste toate celelalte drepturi.

„Eu nu oblig pe nimeni şi nu sunt deloc de acord cu vaccinarea obligatorie. Hai, ca să fiu foarte clar. Am şi eu drepturi, ca şi dumneavoastră. Ai dreptul să nu te vaccinezi, am dreptul să mă vaccinez. Dreptul la viaţă cred că primează peste toate celelalte drepturi. Va veni domnul doctor Rafila (ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila n.r.) şi va explica exact un mecanism predictibil, ştiinţific (referitor la certificatul verde COVID n.r.). Nu condamn lumea să nu meargă la serviciu…sau… veţi vedea”, a spus Ciolacu, la TVR.

Marcel Ciolacu a mai arătat că nu crede că „oamenii politici trebuie să îşi mai dea cu părerea în ceea ce priveşte pandemia”

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
6.1 ° C
6.7 °
5.5 °
96 %
1.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii