Mesaj de alertă cu privire la independenţa mass media publice în Europa

Mesaj de alertă cu privire la independenţa mass media publice în Europa

Tocmai a fost marcată Ziua Internațională a Libertății Presei, pe 3 mai, iar această dată a evidențiat și câtă încredere are populația în jurnaliști. 

În fiecare an, pe 3 Mai, este marcată Ziua Mondială a Libertății Presei, pentru a evalua starea libertății presei în întreaga lume și pentru a aduce un omagiu jurnaliștilor care și-au pierdut viața la datorie.

Şefa Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), Delphine Ernotte, care prezidează şi France Televisions, a denunţat luni presiunile exercitate asupra mass media publice în mai multe ţări europene, îndeosebi în Republica Cehă, transmite AFP.

„Aş dori să lansez un mesaj de alertă cu privire la independenţa mass media publice în Europa”, a declarat reprezentanta EBU la postul de radio France Inter. “Ştim că în Ungaria, în Slovenia, există presiuni care sunt exercitate asupra jurnaliştilor”, iar “mai recent, colegul meu Petr Dvorak de la televiziunea cehă este pus într-o situaţie delicată deoarece vor avea loc alegeri legislative în luna octombrie în Republica Cehă şi prin urmare puterea actuală caută să acapareze toate mijloacele la televiziunea publică”, a adăugat ea.

Ernotte a tras încă de luna trecută un semnal de alarmă în legătură cu situaţia din Republica Cehă, într-o declaraţie comună semnată cu omologii săi din grupul de lucru mondial pentru mass media publice, din care fac parte preşedinţii BBC, Tim Davie, şi CBC/Radio Canada, Catherine Tait.

„Recentele măsuri adoptate de guvernul ceh au ca efect politizarea consiliului difuziunii publice cehe. Este consiliul care numeşte directorul general şi aprobă bugetul difuziunii publice. În noiembrie 2020, guvernul i-a demis din funcţie pe toţi membrii consiliului. La aceasta se adaugă presiuni constante pentru a-l concedia pe directorul general al difuziunii publice, Petr Dvorak”, acuzaseră cei trei. Valorile serviciului public, între care “imparţialitatea, independenţa şi rigoarea jurnalistică”, se află “la baza unei democraţii luminate şi sănătoase”, amintiseră ei cu acel prilej.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
12.5 ° C
13.8 °
11 °
94 %
2.7kmh
20 %
joi
18 °
vin
17 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii