Mesajul premierului României, de Ziua Armatei

Mesajul premierului României, de Ziua Armatei

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, miercuri, de Ziua Armatei, că apartenenţa ţării noastre la NATO reprezintă o garanţie că securitatea cetăţenilor români „nu va fi pusă în pericol niciodată”.

„Deteriorarea situaţiei de securitate la graniţele României, dar şi conflictul din Orientul Mijlociu ne demonstrează o dată în plus de ce avem nevoie de o armată puternică, care să facă faţă noilor provocări. Suntem membri ai NATO, iar asta reprezintă o garanţie că securitatea cetăţenilor români nu va fi pusă în pericol niciodată. Însă, trebuie să înţelegem că descurajarea şi combaterea eficientă a diferitelor tipuri de ameninţări la care suntem supuşi nu se poate face decât dacă vom investi masiv şi în dotări. Acesta este motivul pentru care, începând din acest an, am alocat un buget de 2,5% la Apărare. Această decizie politică a permis derularea unui număr mai mare de programe de înzestrare, dar şi iniţierea unui amplu proces de modernizare şi de transformare a Armatei Române”, a afirmat Ciolacu, în cadrul ceremoniei organizate la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Potrivit prim-ministrului, Guvernul va continua să fie alături de Armata Română şi să ofere toate resursele, atât pentru pregătirea militarilor la cele mai înalte standarde, cât şi pentru achiziţiile necesare pentru întărirea Flancului estic al NATO şi consolidarea cooperării cu aliaţii.

„Este esenţial ca armata noastră să fie pregătită şi să investească în resurse şi în tehnologie, pentru a face faţă acestor provocări într-un mod eficient”, a evidenţiat Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie torențială
5.4 ° C
6.2 °
4.9 °
94 %
3.6kmh
100 %
sâm
5 °
Dum
6 °
lun
8 °
mar
7 °
mie
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii