Ministerul Apărării Naționale participă la expoziția Black Sea Defense and Aerospace

Ministerul Apărării Naţionale va participa, de miercuri până vineri, la ROMAERO Bucureşti, la cea de-a zecea ediţie a “Expoziţiei internaţionale dedicate industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – BSDA 2026”.

Black Sea Defense and Aerospace 2026 va reuni peste 550 de firme din 36 de ţări, care vor prezenta cele mai noi echipamente militare, tehnologii de securitate şi soluţii rezultate din cercetarea ştiinţifică în domeniul apărării, anunță MApN într-un comunicat.

Armament și tehnică de luptă, în expoziție

MApN va avea standuri interioare, în cadrul cărora vor fi oferite detalii privind oferta educațională și oportunitățile de carieră. La exterior, în expoziție statică, Armata României va prezenta publicului armament și tehnică de luptă.

  • Forțele Terestre Române vor expune, printre altele, transportoare de trupe PIRANHA V, mașini de luptă ale infanteriei 84M echipate cu rachete Spike, complexul antiaerian Gepard, drone BAYRAKTAR, autoturisme tactice VAMTAC S3, autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU) Cobra 2, o instalație de lansare HIMARS, precum și radare de diferite tipuri.
  • Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale va prezenta aparatură electrono-optică și de comunicații, echipamente utilizate pentru inserție prin parașutare sau scufundare, tehnică de luptă de ultimă generație, drone, armament, motociclete electrice și ATV-uri.
  • Forţele Aeriene Române vor expune elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT și IAR 330 PUMA LRM, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, un radar mobil TPS 79 R, o autospecială EOD, autospeciale de cercetare CBRN și un sistem PATRIOT, iar aeronave F-16 Fighting Falcon ale Armatei României și Eurofighter Typhoon ale Regatului Unit al Marii Britanii vor survola Capitala.
  • Forțele Navale vor fi reprezentate de personal și tehnică de la Centrul 39 Scafandri și Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea”, iar Academia Navală „Mircea cel Bătrân” va prezenta proiectul de cercetare ASMINES – dronă navală de suprafață, dezvoltat în cooperare cu parteneri economici.
  • La rândul său, Centrul de cercetare și inovare pentru apărare CBRN și ecologie va expune un sistem de monitorizare a agenților chimici cu ajutorul unei platforme fără pilot, un dispozitiv terestru robotizat pentru decontaminare RBC și un sistem aerian fără pilot pentru neutralizarea minelor marine în derivă găsite la suprafața mării. Centrul de cercetare și inovare pentru Forțele Navale va prezenta publicului un vehicul de suprafață autonom.

BSDA 2026 are drept scop identificarea oportunităților și găsirea soluțiilor de cooperare atât în producție cât și în domeniul afacerilor, contribuind la promovarea, pe plan internațional, a industriei de apărare din România și facilitând, totodată, o mai mare deschidere a acesteia către piața internațională, prin potențiale cooperări cu firme de prestigiu și producători consacrați în domeniu, pentru realizarea compatibilității și interoperabilității tehnicii și echipamentelor din dotare cu cea a forțelor NATO și UE.

BSDA este organizat de TNT Productions România, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Afacerilor Externe – ANCEX, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu sprijinul Ambasadei SUA la București.

Articole similare

Ultimele Articole