Ministerul Educației a stabilit calendarul pentru simularea și examenul de Bacalaureat 2027

Ministerul Educației a stabilit calendarul pentru simularea și examenul de Bacalaureat 2027. Astfel, probele scrise vor avea loc mai devreme decât în 2026, măsura fiind legată de riscul unor perioade de caniculă severă, dar și de necesitatea ca absolvenții să poată participa la timp la procedurile de admitere în învățământul superior.

Simularea probelor scrise pentru Bacalaureat 2027 este programată în perioada 22-25 martie. Elevii vor susține Limba română pe 22 martie, proba obligatorie a profilului pe 23 martie, iar proba la alegere a profilului și specializării pe 24 martie. Proba la Limba și literatura maternă este programată pentru 25 martie.

Rezultatele simulării vor fi comunicate pe 9 aprilie. Examenul propriu-zis va începe cu evaluarea competențelor, programată în luna aprilie. Proba orală la Limba și literatura română va avea loc în perioada 12-14 aprilie, iar cea la Limba și literatura maternă este programată între 14 și 16 aprilie. Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională se va desfășura între 19 și 21 aprilie. Proba de competențe digitale va avea loc în perioada 21-23 aprilie.

Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2027 sunt programate între 14 și 18 iunie 

Potrivit Ministerului Educației, prima probă va fi cea la Limba și literatura română, pe 14 iunie. Pe 15 iunie, absolvenții vor susține proba obligatorie a profilului, iar pe 17 iunie va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Proba la Limba și literatura maternă este programată pentru 18 iunie.

Primele rezultate ale probelor scrise vor fi afișate pe 23 iunie, până la ora 12:00. În perioada 23-25 iunie, candidații își vor putea vizualiza lucrările și vor putea depune contestații. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2027 vor fi publicate pe 1 iulie.

Ministerul Educației a motivat devansarea probelor scrise prin evoluția schimbărilor climatice și riscul apariției unor episoade de caniculă extremă.

Articole similare

Ultimele Articole