Ministerul Educației și Cercetării organizează, în perioada 27 – 29 aprilie, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în școlile care nu au organizat acest proces în perioada 16 – 18 martie, în urma boicotului profesorilor.
Anul acesta, simularea Evaluării Naționale nu s-a desfășurat în toate școlile, după ce sindicatele din domeniu le-au cerut profesorilor să nu participe la testări, pe fondul nemulțumirilor legate de măsurile de austeritate luate de Guvern.
Organizarea simulării examenului vine în urma solicitării unităților de învățământ, pentru a sprijini pregătirea elevilor, precizează Ministerul Educației într-un comunicat. Sunt așteptați să participe aproximativ 2.300 de elevi. Simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale se va organiza în 38 de unități de învățământ cu nivel gimnazial din județele Dâmbovița, Tulcea, Iași, Gorj, Dolj, Harghita, Ialomița, Argeș, Vaslui, Timiș și din Municipiul București.
Comunicarea rezultatelor (individual) este programată în data de 8 mai 2026
Simularea se va desfășura în condiții similare exercițiului desfășurat în luna martie: subiectele sunt realizate la nivelul structurilor Ministerului Educației și Cercetării, iar pentru evaluarea lucrărilor se va folosi platforma de evaluare digitalizată, se explică în comunicat. Conform calendarului, aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.708/21 aprilie 2026, comunicarea rezultatelor (individual) este programată în data de 8 mai 2026.
La simularea din martie, aproape o treime dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note sub 5, atât la Limba Română, cât și la Matematică. Conform datelor: aproape 30% dintre copii au obținut note sub 7, iar puțin peste 8% au obținut peste 8 la Limba Română. La Matematică, rezultatele sunt mai slabe: peste 34% dintre elevi au fost notați sub 5, iar doar puțin peste 65% dintre lucrări au primit note peste 5. Cele mai multe note se situează în intervalul 4–7.Au fost testați 145.000 de copii la Limba Română și 144.000 la Matematică.
