Ministrul Energiei: „Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă”

Ministrul Energiei: „Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă”

„Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă – prima și a doua zi de Paște”, a declarat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Am început, prin eforturile Dispecerului Energetic Național (DEN) – Transelectrica, să pregătim buna funcționare a sistemului energetic în zilele de Paște încă de acum 3 săptămâni. Am avut numeroase scenarii, analize, planuri de acțiune și măsuri. În toată această perioadă am monitorizat constant prognozele meteo și am rediscutat fiecare detaliu în parte”, spune Burduja.

Ministrul adaugă că a luat în calcul inclusiv o eventuală reducere controlată cu 40% a producției la cele două reactoare de la Cernavodă, „ceea ce nu a fost cazul nici în prima zi, nici în a doua”. „Ambele au produs în bandă, la capacitatea obișnuită”, a subliniat ministrul, potrivit stiripesurse.ro.

„În noapte de Înviere am început oprirea hidrocentralelor, de la o producție de 2300 MW sâmbătă seara, am scăzut la 270 MW în după-amiaza zilei de Paște”, a mai evidențiat Burduja.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.3 ° C
21.6 °
21 °
46 %
2.7kmh
0 %
vin
26 °
sâm
23 °
Dum
16 °
lun
16 °
mar
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii