MINISTRUL FAMILIEI, TINERETULUI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE, REACŢIE FERMĂ LA REMARCILE CONTROVERSATE ALE LUI GEORGE BUHNICI: „ESTE EXTREM DE GRAVĂ DECLARAŢIA CARE DUCE SPRE PEDOFILIE”

MINISTRUL FAMILIEI, TINERETULUI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE, REACŢIE FERMĂ LA REMARCILE CONTROVERSATE ALE LUI GEORGE BUHNICI: „ESTE EXTREM DE GRAVĂ DECLARAŢIA CARE DUCE SPRE PEDOFILIE”

Declarațiile cunoscutului om de televiziune si vlogger, George Buhnici, au starnit un adevarat val de controverse în mediul public. Din rândul demnitarilor, așa cum era și

firesc, prima reacție a venit de la Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea.

Ministrul Firea îl critică pe aceasta pentru declaraţiile pe care le-a făcut cu privire la femei şi spune că este anormal ca femeile să fie judecate doar prin prisma corpului lor și că nu este acceptabil ca ”bărbații să considere că femeile sunt bune doar la cratiță”.

„Condamn cu fermitate declarațiile care aduc atingere drepturilor și integrității femeilor! Femeile sunt egale cu bărbații! Este de neiertat orice declarație care le tratează pe femei ca pe niște obiecte sau care îndeamnă bărbații să considere că femeile sunt bune doar la cratiță. Desigur, nu este deloc rău să te pricepi, ca femeie, la cratiță, în condițiile în care din ce în ce mai mulți bărbați se laudă cu talentele lor de master chef. Ceea ce, din nou, este foarte bine. (…) Este impardonabil să aduci în discuție cuvinte care pot fi interpretate ușor că îndeamnă la pedofilie, misoginism și chiar instigă la violență împotriva femeilor. Toate acestea, când este vorba despre o persoană publică, urmărită de mulți fani, care are astfel puterea de a influența alți oameni. E dreptul femeilor să decidă pentru viața și corpul lor! Ca și în cazul bărbaților, sunt cele care trebuie să aibă grijă de sănătatea și aspectul lor, în funcție de decizia personală. Există, însă, și persoane care se confruntă cu probleme de sănătate, dar toată lumea are dreptul să se simtă bine în pielea lui. Extrem de gravă este declarația care duce spre pedofilie și care consideră foarte normal ca bărbații să se uite la copile minore. O astfel de exprimare poate fi un model pentru bărbații care ascultă o persoană publică! Anul trecut, 166 de fete care nu au împlinit vârsta majoratului au fost violate. Femeile luptă pentru egalitate din totdeauna. Știm cu toții în ce societate trăim și cât de grea este încă lupta femeilor pentru a demonstra că sunt bune și în funcții publice, politice, să facă joburile ocupate tradițional de bărbați și tot așa. Un „influencer” nu poate ieși public să spună lucruri care afectează femeile și care îngreunează munca pentru apărarea drepturilor acestora. Subliniez încă o dată: nu accept astfel de declarații care sunt, de altfel, imposibil de justificat! Sunt revoltată că un om cu experiență în media a putut face o asemenea greșeală, sper să fie o greșeală, ceea nu scuză deloc afirmațiile făcute” , a scris Gabriela Firea pe Facebook.

 

Totul a început după ce George Buhnici aflat pe plaja Neversea din Constanta, a afirmat într-un interviu că femeile ar trebui „să meargă la sală” pentru că a vazut multe femei cu celulită făcând plajă. Mai mult decât atât, el a spus că soția sa arată bine și se îngrijeste, astfel reușind să „arate ca o minoră”.

 

Sursa: Gabriela Firea/ Facebook

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
17.3 ° C
18.9 °
17.1 °
67 %
3.6kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii