Ministrul Justiției, Radu Marinescu: „Cred că mesajul nostru către societate trebuie să fie unul ferm: Nu drogurilor!”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu: „Cred că mesajul nostru către societate trebuie să fie unul ferm: Nu drogurilor!”

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a fost întrebat, la un post de televiziune, dacă ar fi de acord cu dezincriminarea consumului de droguri, în sensul în care să nu mai existe foarte multe dosare la DIICOT pentru cei prinşi cu un gram de ceva, două grame — în general, consumatori.

Radu Marinescu a precizat că au fost constituite multe grupuri de lucru care analizează calitatea legislaţiei şi corelaţia dintre legislaţie şi realitate, în contextul în care lucrurile se schimbă şi legislaţia trebuie să ţină pasul.

„În momentul de faţă, flagelul acesta al drogurilor distruge tineri, distruge minţi, distruge trupuri, distruge familii. Nu putem să manifestăm o toleranţă faţă de acest fenomen. Nu putem să manifestăm toleranţă faţă de traficul de persoane. Nu putem să manifestăm toleranţă faţă de înjosirea sau uciderea femeii ori a persoanelor vulnerabile. De aceea, legislaţia trebuie să fie fermă”, a declarat Radu Marinescu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
32.3 ° C
34.4 °
30.1 °
29 %
2.7kmh
0 %
vin
32 °
S
33 °
D
34 °
lun
37 °
mar
34 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii