Ministrul Mediului: Deşeurile care ajung la noi din alte ţări europene sunt aduse de firme româneşti

Ministrul Mediului: Deşeurile care ajung la noi din alte ţări europene sunt aduse de firme româneşti

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat că deşeurile care ajung în România din alte ţări europene sunt aduse de firme româneşti. Drama este că respectivele deșeuri sunt trecute în documentele oficiale drept materie primă pentru reciclare, însă „firma care le aduce rămâne cu 10% prelucrat şi 80% ajunge la groapă”.

„Eu cred că este mult spus ”groapa de gunoi”, dar este un fenomen generalizat, un fenomen care se bazează pe acea regulă care permite introducerea în statele membre dintr-un alt stat membru – şi este valabil pentru toate statele membre – a materiei prime pentru reciclare. Ceea ce se aduce în aceste containere declarativ este materie primă pentru reciclare. Declarativ, pentru că de foarte multe ori în containere se găseşte şi altceva decât ceea ce este declarat. Asta am văzut ultima dată şi la Constanţa, când am fost la faţa locului”, a declarat ministrul la emisiunea Insider politic, de la Prima TV.

MInistrul a adăugat că la verificarea unor astfel de containere au fost găsite microcipuri, materii prime pentru alt tip de reciclare decât cel declarat în acte, iar firma care le aduce „rămâne cu 10% prelucrată şi 80% ajunge la groapă”.

El consideră că acest fenomen trebuie controlat „foarte riguros” împreună cu vama şi Poliţia de Frontieră, instituţii care trebuie dotate cu aparatura necesară depistării unor astfel de transporturi. „Nu ar trebui să existe acest fenomen. Un lucru este cert: deşeurile în sine care sunt destinate depozitării din start nu pot fi aduse în România, sau nu pot fi duse din România în alt stat membru, dar sub titulatura de materie primă se mai aduc materiale care nu ajung la reciclare, ci ajung la depozitare”, a explicat ministrul, care mai susține că deşeuri vin în special din Germania şi Italia. „Tocmai de aceea se ajunge la plângeri penale în fiecare caz, pentru că nu se face întâmplător, nu este o greşeală să spui că ”am adus din greşeală”. Este o încălcare intenţionată a legii şi se ajunge la plângeri penale de fiecare dată”, a mai arătat ministrul.

Tánczos Barna a adăugat că, de altfel, multe dintre firmele aflate în această situaţie, odată cu constatarea ilegalităţilor, intră în faliment, însă persoanele vor fi urmărite penal pentru aceste fraude. „Sunt doar câţiva procurori specializaţi pe infracţionalitate de mediu. Unul dintre ei este tocmai la Constanţa şi tocmai de aceea avem şi eficienţă acolo, în port şi în controalele pe care le desfăşurăm. Am început o activitate de regândire a sistemului instituţional la Ministerul Justiţiei există deja un grup de lucru pe schimbările structurale în vederea asigurării procurorilor specializaţi în toată ţara pe infracţionalitate de mediu”, a conchis ministrul Mediului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
23.9 ° C
24.4 °
22.8 °
36 %
8.2kmh
0 %
vin
23 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii