Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat la B1 TV că amânarea promulgării legii privind pensiile speciale ale magistraților riscă să afecteze serios procesul de recuperare a fondurilor europene aferente jalonului din PNRR.
„Faptul că avem iminentă îndeplinirea, dovada că îndeplinim acest jalon. Jalonul, aduc aminte, este despre promulgare. Există în acest moment semne de întrebare dacă mâine se promulgă. se pune capac. S-a terminat. Dacă întârziem promulgarea, nu mai există”, a afirmat Dragoș Pîslaru referitor la demersurile de recuperare a celor 231 de milioane de euro din jalonul PNRR destinat reformei pensiilor magistraților.
„Dacă e să mai avem vreo șansă și să mi se zică să fac treabă, atunci ar trebui să pot să am și cu ce să fac treabă. Deci am nevoie de dovada asta ca atunci când mergem la Bruxelles, să nu merg cu s-a aprobat, dar că așteptăm promulgarea. Trebuie să spun, am promulgarea. Promulgarea înseamnă că eu am nevoie de numărul monitorului oficial. Strategia este așa. Guvernul a depus în septembrie, în timp util, un proiect care în discuții de comisie bifează pe fond cerințele, prin urmare, odată ce se promulgă proiectul, se îndeplinește ce a fost de la depunerea din septembrie și până la zi, astăzi, după ce, mâine, când am obținut promulgarea, este doar procedură. Deci pe conținut nu există nimic fundamental schimbat între ce a pus Guvernul pe masă în septembrie și formula pe care o avem acum”, a declarat Dragoș Pîslaru, la B1.
Declarațiile ministrului vin după ce Curtea Constituțională a României a aprobat legea pensiilor magistraților, în urma a cinci amânări succesive. Conform jalonului din PNRR, statul român trebuia să promulge reforma până la 28 noiembrie anul trecut.
