„Infecțiile nosocomiale – nu se mai ascund! Schimbăm legislația pentru a simplifica, clarifica și face aplicabile protocoalele privind raportarea și controlul infecțiilor nosocomiale”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pe pagina sa de Facebook.
„Infecțiile asociate asistenței medicale (cunoscut ca infecții nosocomiale) nu trebuie ascunse, ci raportate, înregistrate și controlate. Doar așa putem proteja pacienții și limita răspândirea lor între oameni aflați deja într-o situație vulnerabilă.
În România, timp de ani de zile, aceste infecții au fost tratate ca un subiect tabu. Din această cauză, pacienții au pierdut încrederea, iar medicii au fost puși sub o presiune uriașă. Este momentul să schimbăm acest lucru.
Cum facem?
Prin legislație clară, simplificată și ușor de aplicat, prin protocoale transparente și prin instruirea continuă a personalului medical. Nu prin blamarea medicilor, ci prin găsirea unor soluții reale care să protejeze pacienții.
În ultimele zile am modificat legislația pentru a o face mai clară și mai aplicabilă. Am creat cadrul legal pentru ca, în următoarele zile, să adoptăm prin ordin de ministru protocoale simple și unitare privind: normele de supraveghere și control al infecțiilor în spitalele publice și private cu paturi; metodologia de raportare a infecțiilor nosocomiale; atribuțiile clare pentru accidentele de expunere la produse biologice ale personalului medical;
metodologii specifice de monitorizare a acestor situații și de protecție a personalului și pacienților.
Totul într-o manieră debirocratizată, simplă și eficientă, pentru ca aceste reguli să fie aplicate nu pe hârtie, ci în realitate, zi de zi”, notează ministrul pe pagina sa de Facebook.
Va fi pus în funcțiune Registrul Electronic de Raportare al Infecțiilor Nosocomiale
Alexandru Rogobete mai adaugă că, „mai mult, pentru pacienții aflați în situații critice – în special cei cu arsuri grave – vom pune în funcțiune Registrul Electronic de Raportare al Infecțiilor Nosocomiale.
Acest registru, realizat deja prin fonduri europene la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, va fi extins la toate unitățile care tratează astfel de pacienți.
Pacienții din România merită spitale sigure, tratamente corecte și transparență totală. Nu mai ascundem problemele – le rezolvăm pentru oameni! Este un angajament ferm!
Încrederea ne face bine!”, conchide ministrul Sănătății.