Ministrul Sportului a decis: 40% dintre membrii sporturilor de echipă să fie români

Ministrul Sportului a decis: 40% dintre membrii sporturilor de echipă să fie români

Ministerul Sportului a decis ca începând cu sezonul 2022-2023 să se impună obligativitatea ca 40% dintre membrii echipelor sportive din România, să fie români.

Eduard Novak, ministrul Sportului, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă.

„Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sportului.

În acest sens, Eduard Novak a postat pe contul personal de Facebook următorul mesaj: „Sportul, prioritate naţională”.

Ministrul a susţinut că această decizie a luat-o după ce s-a sfătuit cu federaţiile sportive naţionale.

„După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale. Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă”, a mai menţionat acesta într-un clip video.

Eduard Novak consideră că această măsură va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
20.7 ° C
21.2 °
20 °
44 %
9.3kmh
0 %
vin
23 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii