Nicolae Ciucă i-a amenințat cu excluderea din partid pe parlamentarii PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor aleșilor

Nicolae Ciucă i-a amenințat cu excluderea din partid pe parlamentarii PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor aleșilor

Senatorii și deputatații PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor vor fi daţi afară din partid, a anunțat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, imediat după şedinţa conducerii partidului.

În BPN a fost luată decizia ca toţi parlamentarii PNL să voteze pachetul de legi care cuprinde eliminarea pensiilor speciale şi a pensiilor parlamentarilor precum şi legea care interzice cumulul pensie-salariu, până miercuri, la închiderea sesiunii parlamentare şi a precizat că este posibilă o sesiune extraordinară, dacă vreuna va fi atacată la CCR.

”Este foarte posibil să avem sesiune extraordinară, pentru că, indiferent care vor fi deciziile, aşa cum am procedat la adaptarea şi armonizarea  legilor pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, România are nevoie de aceşti bani care ne-au fost alocaţi, au fost luaţi în calcul când s-a întocmit bugetul de stat şi nu ne permitem să pierdem aceşti bani”, a explicat Ciucă.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
13.8 ° C
15.1 °
13.3 °
70 %
7.7kmh
20 %
mar
17 °
mie
20 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii