O cometă nou descoperită ar putea deveni vizibilă

Cometa C/2026 A1 (MAPS) a fost descoperită fotografic pe 13 ianuarie la observatorul AMACS1 din San Pedro de Atacama, Chile, de către patru astronomi francezi. Grupul derulează un program dedicat căutării asteroizilor din apropierea Pământului, numit MAPS, un acronim bazat pe numele lor de familie – Alain Maury, Georges Attard, Daniel Parrott şi Florian Signoret, potrivit Space.com.

Cometa nou descoperită ar putea deveni vizibilă la începutul lunii aprilie, dacă va supravieţui trecerii prin proximitatea solară. În momentul descoperirii sale, cometa C/2026 A1 se afla la 308 milioane de kilometri de Soare, în constelaţia Porumbelul (Columba). De atunci, cometa a crescut în strălucire de aproximativ 600 de ori, ajungând la magnitudinea de 11, suficient de strălucitoare pentru a fi uşor detectată de telescoapele de amatori cu aperturi de 8 până la 10 inci.

Cometa C/2026 A1 va ajunge la periheliu pe 4 aprilie în jurul orei 14:00 GMT. În acel moment, cometa va trece la doar 159.300 km de fotosfera solară. Deoarece va trece prin corona superfierbinte a Soarelui, unde temperaturile pot ajunge la aproximativ 1,1 milioane de grade Celsius, există posibilitatea ca această cometă să nu supravieţuiască, fiind probabil fie complet consumată de căldura extremă, fie sfâşiată de forţele mareice gravitaţionale masive ale Soarelui.

Nu în utimul rând, cometa a fost identificată ca aparţinând categoriei cometelor solare Kreutz. Unele dintre cele mai strălucitoare comete din istorie au fost membre ale grupului Kreutz. Exemplele includ Marile Comete din 1843 şi 1882 şi Cometa Ikeya-Seki din 1965. Cea mai recentă cometă Kreutz care a avut o reprezentaţie remarcabilă a fost cometa Lovejoy în decembrie 2011.

Articole similare

Ultimele Articole