O legendă a handbalului mondial părăsește terenul. Dar Cristina Neagu va fi mereu acolo, în inima jocului

O legendă a handbalului mondial părăsește terenul. Dar Cristina Neagu va fi mereu acolo, în inima jocului

“Când am început să joc, nu m-am gândit niciodată la asta. Doar visam să fiu bună. Acum… mă uit la imaginea aceasta uriașă și zâmbesc. E povestea mea acolo sus. Te aștept pe 8 iunie să-i trăim împreună finalul. 🤍”, a scris astăzi Cristina Neagu pe Fb, deschizând ușa sălii de handbal, pentru ultima oară, către toți fanii care au iubit-o şi apreciat-o în lunga şi impresionantă sa carieră sportivă.

În acest weekend, Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, și-a luat adio de la sportul care a făcut-o să strălucească pe întregul mapamond.
Cristina Neagu a pregătit un ultim cadou pentru fanii săi, un eveniment de amploare, care a reunit pe teren prietene și colege, într-un meci demonstrativ al celor mai bune handbaliste. “Gala Neagu„, grandiosul eveniment de retragere a sportivei, a avut loc azi, la sala Polivalentă din București. „Gala Neagu”, evenimentul de retragere al Cristinei Neagu s-a încheiat scor 21-20 în favoarea legendelor României.

Azi STB i-a pregătit o surpriză Cristinei, stația din care pleca spre antrenament în copilărie poartă de acum numele său. În plus, astăzi funcționează o linie specială, cu numărul 8, care merge pe traseul între Piața Victoriei – Sala Polivalentă, cu opriri în Piața Romană, Universitate și Piața Unirii.

„Gala Neagu umple Sala Polivalentă de la ora 16.00” a scris GSP. Peste 5000 de spectatori au fost prezenți la marele spectacol handbalistic. Trofeele Cristinei au fost expuse astăzi în premieră, au fost de asemenea concursuri cu premii, food court și alte momente spectaculoase. Meciul a putut fi vizionat de ghinioniştii care nu au mai prins bilete pe ecranul montat în exteriorul arenei.

GSP a prezentat cum au arătat cele două echipe din meciul demonstrativ:

World Stars, antrenor Dragan Adzic:

• Jelena Grubisic (Croaţia) – 38 ani, din care 7 petrecuţi la CSM Bucureşti;
• Siraba Dembele (Franţa) – 38 ani, campioană mondială şi europeană, vicecampioană olimpică; a jucat trei sezoane la CSM;
• Clara Woltering (Germania) – 42 ani, vicecampioană mondială, colegă cu Neagu la Buducnost;
• Carmen Martin (Spania) – 37 ani, bronz olimpic şi mondial; a jucat şase sezoane la CSM;
• Radmila Miljancic Petrovic (Muntenegru) – 37 ani, colegă cu Neagu la Buducnost, când au câştigat Liga Campionilor în 2015;
• Dragana Cvijic (Serbia) – 35 ani, colegă cu Neagu la Buducnost şi CSM Bucureşti;
• Emilie Arntzen (Norvegia) – 31 ani, cvadruplă campionă europeană, campioană mondială şi bronz olimpic; a jucat patru sezoane la CSM;
• Elizabeth Omoregie (Slovenia) – 28 ani, jucătoare la CSM din 2018;
• Djina Jaukovic (Muntenegru ) – 28 ani, jucătoare la CSM din 2024;
• Andrea Lekic (Serbia) – 37 ani, fostă jucătooare la CSM;
• Isabelle Gulden (Suedia) – 35 ani, fostă jucătoare la CSM;
• Amanda Kurtovic (Norvegia) – 33 ani, campioană europeană, mondială şi olimpică; fostă jucătoare la CSM;
• Katarina Bulatovic (Muntenegru) – 40 ani, fostă colegă cu Neagu la Buducnost în 2015, când au câştigat Liga Campionilor;
• Linnea Torstenson (Suedia) – 42 ani, vicecampioană europeană; fostă jucătoare la CSM timp de 4 sezoane, interval în care a câştigat şi Liga Campionilor în 2026;
• Bojana Popovic (Muntenegru) – 45 ani, câştigătoare de 6 ori a Ligii Campionilor, antrenează Buducnost în prezent;
• Alexandrina Barbosa (Spania) – 39 ani, vicecampioană european şi mondială.

Home Legends, antrenor Maria Covaci, care a descoperit-o pe Cristina Neagu, la 12 ani:

•Luminiţa Huţupan Dinu – 53 ani, vicecampioană mondială în 2005; a câştigat Liga Campionilor cu Krim Ljubljana de trei ori
• Paula Ungureanu – 45 ani (12 ani la naţională), vicecampioană şi bronz mondial, bronz european;
• Iulia Curea – 43 ani, a jucat sezoane la CSM, cu care câştiga Liga Campionilor în 2026, iar acum este antrenor secund;
• Alice Elisei Ardean – 42 ani, vicecampioană şi bronz mondial, bronz european;
• Cristina Vărzaru – 45 ani, patru trofee Liga Campionilor (1 cu CSM, în 2026), în prezent în echipa de management CSM;
• Adriana Nechita – 41 ani, fostă componentă a naţionalei;
• Ionela Stanca – 44 ani, vicecampioană mondială;
• Oana Manea – 40 ani, vicecampioană şi bronz mondial, bronz european; cu CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor în 2016;
• Crina Pintea – 35 ani, bronz mondial; jucătoare la CSM; un trofeu Liga Campionilor, cu Gyor;
• Adina Meiroșu – 39 ani, bronz european;
• Gabriela Perianu – 30 ani, fostă jucătoare la CSM;
• Aurelia Brădeanu – 46 ani, vicecampioană şi bronz mondial, bronz european; cu CSM a câștigat Liga Campionilor în 2016;
• Eliza Buceschi – 31 ani, fostă componentă a naţionalei;
• Melinda Geiger – 38 ani, bronz european şi mondial;
• Patricia Vizitiu – 36 ani, fostă jucătoare la CSM;
• Cristina Neagu – 36 ani.

Performanțe individuale ale Cristinei Neagu

• cea mai bună handbalistă a anului (IHF) în 2010, 2015, 2016, 2018
• cea mai bună debutantă a anului (IHF) în 2009
• cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European
• cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor
• desemnată interul stânga al echipei ideale din Liga Campionilor
• de cinci ori a fost cea mai bună jucătoare de handbal din România
• de trei ori a fost interul stânga al echipei ideale la Campionatul European
• cea mai bună jucătoare (MVP) la Campionatul Mondial
• de două ori a fost cea mai bună jucătoare (MVP) la Cupa Mondială
• de patru ori golgheter în Liga Campionilor, Campionatul Mondial și Campionatul European.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
20.5 ° C
21.1 °
19.9 °
89 %
4kmh
40 %
lun
22 °
mar
21 °
mie
27 °
joi
24 °
vin
27 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii