Parchetul Militar a pus sechestru pe averea lui Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat că Parchetul Militar a pus sechestru pe averea sa, dar și pe cea a altor 16 persoane și a trei firme importante. Este vorba, spune șeful DSU, despre două dosare.

„Cel cu contrabanda cu elicopterul… Nu poți să nu zâmbești când auzi despre asta. Și celălalt, cu angajările fictive, care numai fictive nu sunt. Dar noi avem deja două adrese de la cea mai înaltă autoritate vamală, care au confirmat că nu trebuia plătit TVA pentru elicopterul respectiv. Hai să spunem că, în 2023, cineva s-a trezit: «Ups, trebuia să luăm TVA». Ce ați așteptat până în ziua de astăzi? Ce ați căutat? Să tăceți până în ziua de astăzi, ca să ajungem la dosare de contrabandă cu elicoptere și invenții de acest gen, când voi ați fost înștiințați din prima zi?”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, potrivit Radio Europa FM.

Raed Arafat a explicat ce s-a întâmplat – din punctul său de vedere – în cazul achiziționării unui elicopter. El anunță că, în acest dosar, se va îndrepta împotriva Autorității Vamale Române. Este un dosar în care este cercetat pentru o presupusă complicitate la contrabandă. El vorbește despre „o schizofrenie instituțională”.

Raed Arafat a făcut o declarație publicată pe pagina sa de Facebook:

„Având în vedere ultimele informații circulate în mass-media cu privire la instituirea unor măsuri asigurătorii în dosarul privind „contrabanda cu elicopter”, fac următoarele clarificări:

Măsurile asigurătorii reprezintă unele dintre cele mai severe și intruzive măsuri procesuale pe care statul le poate dispune împotriva unei persoane, afectând în mod direct dreptul de proprietate, activitatea profesională și reputația acesteia. Tocmai din acest motiv, ele au caracter excepțional și nu pot fi dispuse decât în condițiile strict prevăzute de lege, pe baza unei motivări reale, concrete și individualizate.
În acest caz, măsurile au fost luate fără nicio motivare concretă. Dispunerea unor măsuri asigurătorii fără nicio motivare privind necesitatea lor reprezintă un act arbitrar și o încălcare gravă a principiilor statului de drept.
Personal, nu am avut nicio atribuție legală, nicio competență și nicio implicare în activitățile care ar fi generat pretinsul prejudiciu. Cu toate acestea, sunt supus unor măsuri restrictive dispuse fără fundament factual și fără motivarea cerută de lege.
Cu atât mai inacceptabilă este această măsură în condițiile în care pretinsul prejudiciu constă exclusiv în TVA pe care o instituție a statului avea obligația legală să o achite, iar beneficiarul acestei taxe este tot statul. Statul nu poate pretinde că este victima propriilor obligații neîndeplinite.
În mod inexplicabil, aceeași instituție publică care astăzi pretinde existența unui prejudiciu a susținut anterior, în exercitarea atribuțiilor sale legale, că toate activitățile au fost desfășurate în deplină legalitate. Această schimbare radicală de poziție, lipsită de orice justificare, reprezintă o conduită incompatibilă cu legea și cu obligația autorităților de a acționa cu bună-credință și consecvență.
Statul de drept nu poate funcționa pe baza contradicțiilor instituțiilor publice și a măsurilor dispuse fără justificare. Legea trebuie respectată, în primul rând, de cei care o aplică.
Îmi rezerv dreptul de a formula toate demersurile judiciare și extrajudiciare necesare pentru înlăturarea vătămărilor cauzate prin aceste acțiuni și pentru atragerea răspunderii tuturor persoanelor implicate.
Totodată, voi solicita tragerea la răspundere a celor care, din jocuri de culise sau ca exponenți ai unor centre de interese preocupate de discreditarea mea, au înțeles să utilizeze instituțiile statului ca instrumente pentru atingerea unor scopuri străine de lege și de interesul public”.

 

Articole similare

Ultimele Articole