Parlamentul a adoptat, miercuri, legea care i-ar permite Guvernului să plătească banii pe care statul român îi are de dat companiei Pfizer. Legea a fost adoptată cu o majoritate de 198 de voturi.
România are în prezent o datorie de peste 600 de milioane de euro pentru vaccinurile contractate în pandemie și apoi anulate. Modificarea din Codul Administrativ a intrat pe ordinea de zi ca procedură de urgență, iar parlamentarii au votat fără a interveni. La explicarea votului, PNL, PSD, USR, dar și AUR au venit la pupitru, pentru a arunca vina datoriei de la unii la alții, potrivit Mediafax.
Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății din guvernul Bolojan, spune că de vină ar fi doar PNL și USR, care și-ar fi dat semnătura pentru cantitatea de vaccinuri cu mult peste necesarul țării. „Cele 39 de milioane de doze de vaccin anti-COVID care depășesc cu mult necesarul din România au fost comandate și semnate de grupul Ioana Mihăilă și Florin Cîțu. Adică de alianța PNL-USR”, a declarat deputatul PSD.
Liberalii au reacționat apoi la declarația lui Rogobete. Raluca Turcan a spus că social-democrații au făcut o alianță AUR împotriva vaccinării populației și a acuzat PSD de dezinformare. Propunerea a primit 75 de voturi împotrivă, iar AUR a anunțat deja că va contesta legea la Curtea Constituțională.
