Camera Deputaților a votat astăzi în favoarea proiectului de lege care elimină obligativitatea emiterii de facturi electronice (e-factura) de către cei care înregistrează venituri din drepturi de autor și pentru agricultori.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.128/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi măsuri specifice pentru digitalizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – a fost adoptată de Parlament, Camera Deputaților fiind cameră decizională pe proiect. Proiectul a primit 302 voturi pentru, 2 voturi contra și s-au înregistrat zero abțineri.
Parlamentarii puterii, alături de cei ai opoziției, au menținut astfel amendamentul susținut de Ministerul Finanțelor menit să simplifice regulile de utilizare a sistemului RO e-Factura și de a reduce birocrația pentru persoanele fizice și anumite categorii de contribuabili. Persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP nu vor mai fi obligate să folosească RO e-Factura, iar sistemul va rămâne opțional, a spus Nazare.
De acest vot se bucură mai multe categorii de contribuabili: autori, traducători, artiști, actori, muzicieni, cercetători, jurnaliști și alte persoane care obțin venituri din drepturi de autor fără a funcționa ca PFA sau societăți comerciale. Totodată, sunt exceptați și agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori, persoanele care obțin venituri din închirierea pe termen scurt a camerelor prin platforme de rezervări online și nu în ultimul rând, institutele și centrele culturale străine care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale.
