Parlamentul susține consolidarea egalității de șanse în România

Parlamentul susține consolidarea egalității de șanse în România

Reunite într-o ședință comună de plen, Senatul și Camera Deputaților au adoptat, cu 235 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” și 5 abțineri, „Declarația Parlamentului privind consolidarea egalității de șanse în România”.

Documentul, agreat de marea majoritate a partidelor politice parlamentare, prezintă un set de măsuri care au ca scop realizarea acestui deziderat, însușit în mod instituțional de forul legislativ al țării – transmite prin intermediul unei declarații de presă deputatul PSD Vrancea, Elena Stoica.

„Astfel, Parlamentul României declară că încurajează participarea deplină și egală a tuturor femeilor din România și demersurile care să dezvolte, finanțeze și implementeze programe, inițiative și politici publice relevante. De asemenea, recunoaște necesitatea implementării și aplicării unui cadru legislativ care să elimine inegalitățile nedrepte și să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabiIitățile profesionale și pozițiile de conducere.

Declarația sprijină eliminarea tuturor formelor de inegalitate de gen precum: violența împotriva femeilor și fetelor, casătoria timpurie și forțată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare, diferențele salariale între femei și bărbați, participarea inegală la luarea deciziilor private și publice.

Totodată, Parlamentul României salută modificări și inițiative orientate pe stabilirea unei cote de reprezentare de gen pe listele de candidați pentru alegerile locale, parlamentare și europarlamentare.

Declarația consideră oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru pozițiile eligibile și pentru a crește reprezentarea femeilor la nivel local, național și european.

Forul legislativ al țării îndeamnă toți actorii politici și instituționali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate și la toate nivelurile de decizie, să susțină eliminarea inegalității, discriminării de gen și combaterea prejudecăților și stereotipurilor de gen și să depună eforturi pentru a lucra împreună în echipă.

În finalul documentului, Parlamentul susține dialogul inter-instituțional privind educația sensibiIă la gen, care să promoveze incluziunea și echitatea.

Această Declarație recunoaște în mod semnificativ importanța egalității de șanse ca un drept fundamental și ca unul dintre principiile de bază pe care se clădește o societate durabilă, rezilientă, deschisă, pașnică, prosperă, incluzivă și competitivă.

Sunt încredințată că, în urma elaborării acestui document cu valoare nu doar de simbol, vom conștientiza cu profunzimea necesară, importanța combaterii oricărei forme de discriminare directe sau indirecte la adresa femeilor, inclusiv aplicarea unor măsuri adecvate pentru a capacita femeile la realul potențial de dezvoltare și participare în viața economică, socială, politică, culturală și civică a României.

Sunt convinsă că, în viitorul apropiat, societatea românească își va putea valorifica pe deplin potențialul, prin recunoașterea diversității de care dispunem, iar egalitatea de șanse între femei și bărbați va determina un plus semnificativ de productivitate și competitivitate, condiții absolut necesare pentru dezvoltarea generală a țării și progresul tuturor românilor”, conchide deputatul PSD Vrancea, Elena Stoica.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
6.3 ° C
8.3 °
4.1 °
79 %
2.1kmh
40 %
vin
15 °
sâm
15 °
Dum
19 °
lun
16 °
mar
15 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii