Paul de România, fugit din țară în urmă cu un an și jumătate, a fost prins la Paris

Paul de România, fugit din țară în urmă cu un an și jumătate, a fost prins la Paris

Paul de România, dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, a fost prins la Paris, potrivit ministrului de Interne, Lucian Bode.

În 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul final în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Prinţul Paul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. În prima instanță, el primise 3 ani cu suspendare.

Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013, pentru obținerea unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul de România. Prejudiciul în acest dosar depășește 145 de milioane de euro, 135 de milioane de euro reprezentând numai contravaloarea terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa, iar 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii au mers la locuința lui Paul al României, din centrul Capitalei, pentru a-l duce la penitenciar, însă nu l-au găsit acasă. De atunci, el este dat în urmărire internațională și căutat de Poliția Română.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
19.3 ° C
21.1 °
17.2 °
64 %
4.9kmh
0 %
lun
20 °
mar
27 °
mie
18 °
joi
16 °
vin
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii