Pentru prima dată în România a fost reglementată noțiunea de „alienare parentală”

Pentru prima dată în România a fost reglementată noțiunea de „alienare parentală”

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi PL-x 698/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Astfel, pentru prima dată în România, a fost reglementată noțiunea de „alienare parentală“, luându-se măsuri concrete împotriva acestui fenomen care se substituie violenței psihologice. Legea e, de acum încolo, foarte explicit, pe urmele celor rău intenționați, ce folosesc copiii pe post de șantaj ori „pedeapsă” pentru celălalt părinte.

După aproape 10 ani în care această lege a fost trecută cu vederea, președintele a promulgat astăzi modificări la o lege care va schimba destinele a zeci de mii de copii și implicit a zeci de mii de părinți care trec prin această formă de abuz. Alienarea Parentala – care în lege este numită înstrăinare părintească – în sfârșit este recunoscută ca formă de abuz, România fiind prima țară din Uniunea Europeană și a doua în lume care introduce în cadrul legislativ această formă de abuz.

Consultă AICI forma promulgată de președinte, care a devenit Legea 123/2024.

Alienarea parentală / înstrăinarea părintească – definită oficial

PL-x 698/2022 aduce o serie de modificări și completări la Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Aceste schimbări vizează îmbunătățirea cadrului legal pentru prevenirea și combaterea diverselor forme de abuz, neglijare, exploatare și violență asupra copiilor, cu accent pe aspecte precum înstrăinarea părintească și menținerea legăturilor familiale.

Printre modificările importante se numără introducerea unor definiții precise pentru termeni precum „înstrăinare părintească” și „părinte înstrăinat”, clarificând astfel situațiile în care unul dintre părinți generează sau acceptă o stare de ostilitate între copil și celălalt părinte. De asemenea, s-au adăugat dispoziții referitoare la menținerea fraților împreună și la protecția împotriva înstrăinării părintești sau a altor forme de violență.

Proiectul de lege definește înstrăinarea parentală ca o formă de violență psihologică în care unul dintre părinți intenționat, urmărit sau asumat și apropriat, creează, acceptă sau folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificată sau disproporționată față de oricare dintre părinți.

Judecătorii pot constata alienarea, fără expertiză psihologică

Această înstrăinare parentală, denumită și alienare părintească în proiectul de lege, poate fi constatată exclusiv de către o instanță judecătorească la cererea uneia dintre părți, la cererea procurorului sau la cererea direcției generale de asistență socială în toate litigiile în care urmează să fie dispuse măsuri cu privire la un minor.

Confirmarea unui caz de alienare parentală va avea consecințe juridice importante în ceea ce privește stabilirea domiciliului minorului, a programului de vizită și a exercitării autorității părintești. Mai precis, conform proiectului, alienarea parentală va fi considerată unul dintre motivele expres menționate de lege pentru care instanța poate lua în considerare exercitarea exclusivă a autorității părintești de către părintele care este înstrăinat.

O altă schimbare semnificativă este extinderea competențelor instanțelor în cazurile de neînțelegere între părinți cu privire la exercitarea dreptului de a avea legături personale cu copilul. Instanța poate stabili un program de relații personale în funcție de diverse criterii, inclusiv de existența unei situații de înstrăinare părintească, potrivit stiripesurse.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
25.8 ° C
27 °
25.5 °
37 %
5.7kmh
0 %
mar
26 °
mie
23 °
joi
25 °
vin
27 °
sâm
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii