Pitești: O elevă și-a otrăvit colega din gelozie

Pitești: O elevă și-a otrăvit colega din gelozie

Un incident șocat s-a petrecut în Pitești, între două eleve de doar 13 ani. După o ceartă, una dintre ele a încercat să ootrăvească pe rivală, din cauza unui băiat.

Având în vedere că cea care a comis actul grav are doar 13 ani, aceasta nu poate răspunde penal, însă s-a dispus la consilierea psihologică a ambelor minore.

Profesorii s-au sesizat când copilei i s-a făcut rău după ce a băut din sticla cu suc.

Victima a fost dusă de urgență la Spitalul de Pediatrie Pitești; din fericire a scăpat ușor și nu a avut nevoie de spitalizare, exceptând îngrijirile medicale necesare în acel moment.

Aceasta a spus în fața psihologilor că intenționa să facă o glumă şi spera că, în momentul în care cealaltă fată desface sticla de suc, să fie stropită de băutura pe care intenționa să o bea, notează Observator.

Cazul a intrat şi în atenția polițiștilor de la Biroul de Siguranță Școlară, dar și în atenția procurorilor. Oamenii legii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă, dar având în vedere că ambele fete sunt minore, nu pot răspunde penal.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
17.3 ° C
18.9 °
17.1 °
67 %
3.6kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii