Premierul Marcel Ciolacu, discurs la Congresul Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România

Premierul Marcel Ciolacu, discurs la Congresul Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România

Premierul Marcel Ciolacu i-a salutat duminică pe romii reuniți la Congresul Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România în limba romani, cu formula „Socares prala” (Ce faci, frate). Reacția sălii nu s-a lăsat așteptată, participanții aplaudând frenetic.

Marcel Ciolacu a subliniat că rezolvarea problemelor cu care se confruntă romii nu trebuie pusă doar pe umerii acestei comunități, ci trebuie să vină de la stat și întreaga societate în ansamblu:

”Doamnelor și domnilor, rezolvarea problemei sărăciei și a accesului la educație pentru romi nu este doar o necesitate pentru comunitate, ci este un imperativ pentru viitorul acestei țări. Oricine se poate uita pe datele demografice înțelege potențialul unei populații tinere într-o societate din ce în ce mai îmbătrânită. Rezolvarea acestor probleme nu trebuie pusă așadar doar pe umerii dumneavoastră, ci trebuie să vină de la noi toți, de la stat și întreaga societate în ansamblu. Astfel, în actuala lege a învățământului preuniversitar au fost adoptate o serie de amendamente care au venit din partea dumneavoastră și care sunt extrem de importante pentru accesul și menținerea în școală a copiilor romi. Spunea președintele dumneavoastră că trebuie și mai mult. Categoric! De aceea, locul președintelui dumneavoastră este în Parlamentul României, fiindcă acolo se fac legile! Sunt ale tale, barosane, aplauzele”, a spus Ciolacu.

Premierul a vorbit și despre importanța schimbării statutului femeii rome, precizând că în unele comunități este mare nevoie de acest lucru:

”Dacă îmi permiteți, e timpul să vă cer și eu ceva: vreau ca împreună cu voi și cu toți cei din sală să schimbăm ceva extrem de important, statutul femeii rome. În unele comunități este mare nevoie de acest lucru. Toată societatea românească are multe de îmbunătățit aici, așa că vă rog să nu o luați ca pe o critică neprietenoasă. E o propunere extrem de serioasă și un angajament comun pentru a găsi soluții la o problemă comună. Sunt convins că vom reuși, așa cum am reușit în ultima perioadă, să dăm și o dimensiune externă temelor legate de romi”, a spus șeful PSD, potrivit B1 TV.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.6 ° C
14.4 °
12.8 °
72 %
5.7kmh
100 %
mar
16 °
mie
20 °
joi
17 °
vin
14 °
sâm
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii